România îşi ia „Adio!” de la cea mai frumoasă plajă sălbatică din țară. În Corbu au început să apară deja hoteluri

Zilele acestea ne luăm adio de la cea mai frumoasă plajă sălbatică din țară. Pe plajă Corbu, căci despre ea este vorba , muncitorii ridică de zor ansambluri rezidențiale și vile de lux, chiar lângă mal. De la vară, plaja Corbu va deveni o altă stațiune comercială, iar farmecul zonei va fi pierdut încet dar sigur printre blocuri, mașini și localuri exclusiviste.

Plaja Corbu va rămâne o amintire?

Plaja Corbu era apreciată pentru liniștea și pentru sălbăticia zonei, însă toate aceste lucruri vor deveni în curând istorie. Lângă nisip, în zona rezervației Biosferei Deltei Dunării, au început să se înalțe, de curând, mai multe vile. Noul proiect turistic se-ntinde pe o lungime de 1 km, foarte aproape de țărmul mării , la 15o metri și va fi formată din 18 consturcții (vile).

Mai exact, vor avea parter și un etaj, pentru că acestea sunt constrângerile zonei. Din păcate, acest colț de Rai al Mării Negre se va transforma începând cu această vară într-o stațiune comercială. Construcțiile aparțin aceluiași investitor care a luat aviz de construire de la mai multe insitituți, printre care și primăria comunei Corbu dar şi Administraţia Deltei Dunării.

“În spatele meu se va construi un complex de vile, P+1, în baza autorizației de construcție pe care-a dat-o vechea administrație a comunei Corbu, în luna iunie 2020. Autorizația de construcție nu se poate da dacă nu sunt acele avize care se trec în certificatul de urbanism”, a declarat Vasile Halici – viceprimar comună Corbu.

Plaja Corbu își pierde încet dar sigur virginitatea

“Nu va fi un impact semnificativ asupra speciilor și habitatelor”

“Zona respectivă pe care este proiectul, se suprapune cu teritoriul ARBDD și din acest motiv actele de reglementare au fost emise de Agenția de Protecție a Mediului. Arbdd a avizat proiectiul respectiv în 2020. Din documentele care au stat la bază reieșea că nu va fi un impact semnificativ asupra speciilor și habitatelor din zonă.

Studiul de evaluare a vizat exact impactul asupra habitatelor și speciilor și a fost avizat și de consiliul științific al ARBDD. Proiectul este în zona economic, nu în zona de strictă protecţie”, a spus Atena Groza – Guvernatorul Rezervaţiei Deltei Dunării

Zona costieră Corbu face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și are statut de „Site Natura 2000″. Legea spune că, în aceste locuri protejate, construcțiile care afectează habitatul nu sunt permise. La Corbu însă lucrurile par să fie diferite.

“De ceva timp vedem un asalt imobiliar al litoralului și în special pe coasta litoralului . Cu cât e mai aproape terenul de mare , cu atât este mai evalorsos și mai căutat de investitorii imobiliari. Construirea foarte aproape de buza mării este un pericol pentru că există zone unde faleza nu este un teren foarte stabil. La Corbu este o situație care ține inclusiv de încadrarea terenului în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Există niște situri natura 2000 și o parte din terenuri se suprapun. Aici este o problemă juridică dar și una de bun simț față de mediul înconjurător . Plaja Corbu și zona Corbu-Vadu fiind la limita inferioară Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării sunt şi zone preferate și cu o biodiversitate foarte mare. Aceasta biodiversitate va dispărea” – Cosmin Brânzan – activist de mediu.

Plaja Corbu își pierde încet dar sigur virginitatea

E ultimul an în care mai putem vedea acest peisaj sălbatic

Zona considerată virgină până anul acesta de către iubitorii de peisaje și amatorii de mare se transformă încet dar sigur. Este ultimul an în care mai putem vedea acest peisaj, neintrerupt de betoanele care se ridica. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este primul sit natural din România înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Este o adevărată minune a naturii pe care suntem obligați să o protejăm. Pe de altă parte este o zonă la mare căutare printre agenții imobiliari. Afaceriștii au știut să profite de virginitatea locurilor și de nevoia oamenilor de a se relaxa într-o zonă care nu este încă aglomerată și au semnat proiect după proiect pentru construcții ce le vor aduce un profit generos în buzunare.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.