Spectacol de HALOWEEN și piesa ”Take, Ianke și Cadâr”, cu Horațiu Mălăele , la Teatrul ”Tudor Vianu”, în săptămâna 30 octombrie – 4 noiembrie

Spectacol de HALOWEEN și piesa ”Take, Ianke și Cadâr”, cu Horațiu Mălăele , la Teatrul ”Tudor Vianu”, în săptămâna 30 octombrie – 4 noiembrie

         Iată programul spectacolelor prezentate de către                 Teatrul ”Tudor Vianu” în săptămâna 30 octombrie – 4 noiembrie 2023 

                      Luni, 30 octombrie, ora: 19.00, Sala Mare

         Spectacol invitat ”TAKE, IANKE ȘI CADÂR”

     Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin

         readuc în fața publicului textul lui Victor Ion Popa… 

O comedie savuroasă, în trei acte, scrisă în 1932 şi pusă în scenă în acelaşi an la Teatrul ”Maria Ventura”, după ce a fost montat pentru prima dată la Teatrul ” Lucia Sturdza  Bulandra”, în 1957, de către  regizorul N. Al. Toscani.

La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scenă cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.

Piesa aduce în prim plan povestea de viaţă a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei şi religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferenţele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar şi că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării şi al asumării a ceea ce ne defineşte şi ne diferenţiază de ceilalţi.

(Pentru detalii suplimentare în legătură cu evenimentul de mai sus vă rugăm să contactati firma organizatoare:  PREMIUM STAGE SRL, CIF 48184587, BUCUREȘTI)

                                Acces general – 150.00 lei

                                Locurile gri sunt ocupate.

––––––––––––––––––––––––––––––––-

             Marți, 31 octombrie, intrare între orele 18.00 – 20.00

              ”HALLOWEEN – CASA GROAZEI”

                spectacol realizat de Teatrul ”Tudor Vianu” – Giurgiu

Articolul Spectacol de HALOWEEN și piesa ”Take, Ianke și Cadâr”, cu Horațiu Mălăele , la Teatrul ”Tudor Vianu”, în săptămâna 30 octombrie – 4 noiembrie apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

         Iată programul spectacolelor prezentate de către                 Teatrul ”Tudor Vianu” în săptămâna 30 octombrie – 4 noiembrie 2023                        Luni, 30 octombrie, ora: 19.00, Sala Mare          Spectacol invitat ”TAKE, IANKE ȘI […]

Articolul Spectacol de HALOWEEN și piesa ”Take, Ianke și Cadâr”, cu Horațiu Mălăele , la Teatrul ”Tudor Vianu”, în săptămâna 30 octombrie – 4 noiembrie apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/spectacol-de-haloween-si-piesa-take-ianke-si-cadar-cu-horatiu-malaele-la-teatrul-tudor-vianu-in-saptamana-30-octombrie-4-noiembrie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 27 octombrie 2023 13:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.