PSD susţine că decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) aplicabilă de la 1 iunie conţine prevederi discriminatorii şi cere eliminarea lor imediată, afirmând că interzicerea participării persoanelor nevaccinate anti-COVID la anumite evenimente, chiar dacă acestea au fost testate negativ pentru SARS-CoV-2 sau au fost imunizate prin boală, reprezintăCiteste pe larg

În centrul deciziei sale din 18 mai 2021 sunt enumerate câteva principii, pe care România le-a tratat ca pe nişte dileme permanente, dar care sunt obligatorii, după cum subliniază Curtea: 1) Dreptul Uniunii Europene prevalează asupra ordinii constituţionale din România, aşa cum arată Decizia (928/2006) prin care România a acceptat impunerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare înainteCiteste pe larg

Schimbări majore în emisiunea lui Dragoș Bucur de la Pro TV. Conducerea postului a decis să facă câteva modificări în sezonul opt al emisiunii, aflată în producţie. Apar noi personaje, iar altele pleacă. Cine părăseşte emisiunea lui Dragoș Bucur În emisiunea Visuri la Cheie, sezonul opt, apar noi personaje. DoiCiteste pe larg

Fosta amantă a lui Cristiano Ronaldo dă lovitura în fotbal. Decizia uimitoare luată de Daniella Chavez. Amănuntele celor hotărâte de frumoasa blondă, în articolul de mai jos. Amanta lui Cristiano Ronaldi și-a cumpărat club de fotbal. Despre cine este vorba Fosta amantă a lui Cristiano Ronaldo dă lovitura în fotbal.Citeste pe larg

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat marţi că decizia privind o eventuală creştere a salariului minim poate fi luată doar în urma unei discuţii cu antreprenorii şi sindicatele, remarcând totodată că în ultimii ani, în România, a existat o „dinamică mai mare” a creşterii. Florin Cîţu „În ceea ce priveşte salariulCiteste pe larg

Anunțul făcut de Lidl chiar înainte de Paște. Românii vor da năvală, patronii au luat decizia potrivită. Ce se întâmplă în magazinele germane, citiți în articolul de mai jos. Suprpriză la Lidl pentru paște. Ce oferte pun la bătaie magazinele nemțești din toată țara Anunțul făcut de Lidl chiar înainteCiteste pe larg

România va demara vaccinarea anti-COVID şi cu Johnson&Johnson, după decizia EMA, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, întrebat dacă şi în ţara noastră va începe vaccinarea cu serul produs de această companie, după ce Agenţia Europeană a Medicamentului a afirmat că vaccinul Johnson&Johnson are beneficiile mai ridicate decât riscurile. Florin CîţuCiteste pe larg

Decizia finală luată la ședința coaliției de guvernare. Ce nu mai are voie să facă premierul Cîțu fără acordul celor de la USR sau UDMR. La ce acord au ajuns liderii PNL, USR PLUS și UDMR, citiți în articolul de mai jos. Coaliția de guvernare a stabilit ce nu maiCiteste pe larg

Premierul Florin Cîțu a vorbit, luni seară, la Digi 24, despre regulile pe care credincioșii trebuie să le respecte de Paști, toate detaliile fiind discutate miercuri cu reprezentanții Bisericii, scrie stiripesurse.ro. „E nevoie de primar și de preot în zonele rurale. Poate doctorul și educatorul, în funcție de comunitate. ȘiCiteste pe larg

„Ameninţarea terorismului s-a mutat în alte locuri. Şi avem alte subiecte foarte importante pe agenda noastră, inclusiv relaţia cu China, care merge de la schimbările climatice până la COVID-19. Asupra acestora ne vom concentra energia şi resursele””, a declarat Blinken pentru „This Week” de la ABC. Blinken s-a întâlnit săptămânaCiteste pe larg

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), se apără după acuzele ce i-au fost aduse de Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății ce a fost demis odată cu Vlad Voiculescu deoarece a trimis la publicarea în Monitorul Oficial, fără știrea prim-ministrului, un ordin prin care seCiteste pe larg

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, consideră că este „un pas important” decizia CEDO potrivit căreia vaccinarea obligatorie este ‘necesară într-o societate democratică’. Anca Dragu „Decizia CEDO pare că pune o ierarhie între drepturi şi spune cumva că dreptul la viaţă este important şi că într-o democraţie trebuie respectate nişte reguli. DemocraţiaCiteste pe larg