The American Conservative: Din cauza greșelilor lui Joe Biden, viitorul Ucrainei a ajuns în mâinile Rusiei

Credința greșită a administrației președintelui Statelor Unite, Joe Biden, în puterea fără margini a Americii a împins Ucraina în mâinile Rusiei, scrie Douglas McGregor, într-un articol pentru publicația The American Conservative, informează RIA Novosti.

Potrivit autorului, având în vedere perspectivele sumbre ale Ucrainei de a recupera vreodată teritoriile pierdute, viitorul ei se află, acum, în mâinile Rusiei.

”Pentru Washington există un răspuns practic și de responsabilitate morală: Kievul trebuie să înceteze vărsarea de sânge și să încheie cu Moscova cea mai bună pace posibilă. Din păcate, o astfel de soluție este de neconceput pentru SUA”, susține autorul articolului.

În opinia lui, atâta timp cât Casa Alba ajută Ucraina cu bani, tehnică de luptă și echipament, regimul de la Kiev va încerca să reziste, iar clasa politică aflată la guvernare în America se va îmbogăți din asta. ”Washingtonul, aliații lui din NATO și ucrainenii nu vor primi nimic strategic, în timp ce Rusia va deveni, după toate probabilitățile, mai puternică. SUA vor regreta acest lucru”, a concluzionat McGregor.

Pe fondul operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina, SUA și aliații lor din NATO pompează constant arme în această țară, alocând în acest scop zeci de miliarde de dolari. La rândul ei, Moscova a declarat în repetate rânduri că livrările de armament occidental nu fac decât să prelungească conflictul, iar transporturile de arme devin țintă legitimă pentru armata rusă.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.