The Washington Times: Armele rusești în fața cărora devii neputincios

Statele Unite rămân în urma Rusiei și a Chinei în dezvoltarea armelor hipersonice, scrie cotidianul american The Washington Times, citând un raport al Congresului SUA.

Probleme seriose se înregistrează în special pe segmentul de urmărire a țintelor. De exemplu, pentru radarele satelitare geostaționare este de câteva ori mai greu să detecteze o țintă hipersonică care se deplasează cu o viteză de aproximativ 6000 de kilometri pe oră, decât rachetele balistice obișnuite, care zboară pe traiectorii mai previzibile, arată autorii articolului.

”Actualele sisteme terestre și spațiale nu se descurcă atunci când trebuie să detecteze și să urmărească rachetele hipersonice rusești până în faza târzie de zbor, chiar dacă Pentagonul dezvoltă noi sisteme de apărare antirachetă după un program accelerat”, dezvaluie semnatarii materialului din The Washington Times.

Raportul Serviciului de cercetări al Congresului informează că pentru rezolvarea acestei probleme, Pentagonul dezvoltă o nouă rețea formată din 550 sateliți.

O rețea care, potrivit The Washington Times, ar urma să detecteze, să avertizeze, să urmărească și să direcționeze spre cele mai avansate rachete ale inamicului, inclusiv hipersonice. ”Pentru a rezolva această misiune, Pentagonul a cerut 4,7 miliarde de dolari”, se subliniază în articol.

Izvestia menționează, în acest context, că Rusia continuă să dezvolte o întreagă generație de arme hipersonice. ”Țirkon” (Zircon) este prima rachetă de croazieră hipersonică din lume, capabilă să execute un zbor aerodinamic prelungit și să efectueze manevre în atmosferă, folosind în acest scop forța de propulsie a propriului motor. Viteza ei maximă atinge nouă viteze ale sunetului (9 Mach), autonomia maximă de zbor fiind de 1000 de kilometri. ”Țirkon” este capabilă să distrugă atât ținte subacvatice, cât și terestre.

La rândul său, sistemul hipersonic de luptă ”Avangard” poate dezvolta o viteză care o depășește de 27 de ori pe cea a sunetului 27, adică aproximativ 33.000 de kilometri pe oră, în funcție de condiții. În plus, Moscova a  desfășurat deja racheta balistică ”Kinjal”, cu lansare din aer și care poate efectua manevre în atmosferă.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.