Trăim o perioadă în care democrația este atacată, la doi pași de noi, atât printr-un război cu arma în mână, cât și printr-un război de dezinformare

Am acceptat cu bucurie invitația colegilor de la #TNLGiurgiu de a le adresa câteva cuvinte cu prilejul alegerilor de la nivelul organizației.
Sunt de 15 ani în PNL, am făcut parte din Tineretul Național și Liberal (TNL) și din Cluburile Studențești Liberale (CSL). Am avut șansa să fiu îndrumată de lideri proveniți tot din TNL, precum Dan Motreanu, președintele #PNLGiurgiu și încerc să fac același lucru.
I-am sfătuit să nu își neglijeze profesia, pentru că implicarea politică nu ține loc niciodată de profesie. Iar reprezentanții PNL care ocupă funcții în stat trebuie să fie profesioniști, bine pregătiți.
În zilele noastre, oportunitățile pentru tineri sunt numeroase iar libertatea, mobilitatea sau posibilitatea de a studia în Occident au devenit lucruri firești, odată cu aderarea noastră la UE. Tinerii pot beneficia de burse Erasmus sau pot învăța meseriile viitorului.
Însă, niciun om nu se poate realiza izolat, are nevoie de o societate corect așezată și de aceea este important ca ei să apere valorile democratice.
Trăim o perioadă în care democrația este atacată, la doi pași de noi, atât printr-un război cu arma în mână, cât și printr-un război de dezinformare. Implicarea politică în PNL echivalează cu însușirea unui set de valori, precum democrația sau respectarea drepturilor omului. Cei care își însușesc aceste valori și verifică informațiile din surse credibile sunt mult mai greu de manipulat și pot răspândi adevărul.
Viitorul lor și al nostru se decide în această perioadă. Nu vreau să mai amintesc teoriile conspiraționiste din perioada pandemiei, mă rezum să spun că am văzut cât de nocivă poate să fie manipularea. Astăzi, uneori din aceleași laboratoare, se lansează minciuni menite să justifice faptul că Rusia a atacat Ucraina.
Pentru că de multe ori tinerii sunt vulnerabili în fața dezinformărilor și vizați de ele, reprezentanții politici ai tinerelor generații trebuie să răspundă întrebărilor tinerilor, sa fie responsabili si să clarifice diferite teme.
Când țara noastră a intrat în NATO și UE, aveam vârsta de astăzi a colegilor din TNL și am conștientizat direct importanța apartenenței noastre la NATO și la UE. Știm cât de mult au suferit generațiile anterioare în spatele Cortinei de Fier.
Le-am spus că ei trebuie acum să beneficieze de toate oportunitățile pe care acest drum le-a deschis.
Avem de ales. Acceptăm provocările lumii libere, precum competitivitate, inovare, angajatori globali, mobilitate? Atunci când ești liber, poți avea și eșecuri, dar poți trece peste ele. Sau acceptăm să fim mințiți, să ni se spună că albul este negru și să ne întorcem la o țară- închisoare, în speranța că ni se va oferi o falsă siguranță? Colegii mei mai tineri au optat pentru varianta libertății și vom câștiga împreună bătălia politică pentru generația lor. Gabriela Horga

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.