🔥 Baloții de lucernă, depozitați pe un teren din…

ISU Giurgiu

🔥 Baloții de lucernă, depozitați pe un teren din localitatea Chiriacu, au luat foc, ieri după-amiază, cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. Evenimentul s-a produs aproape de casele oamenilor.

🚒 La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o cisternă. Aceștia au fost sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Izvoarele, cu un buldoexcava…tor.

Acțiunea de stingere a incendiului s-a încheiat după aproximativ patru ore. Au ars circa 1500 de baloți de lucernă, o bicicletă și o scară.

✅ Măsuri ce trebuie respectate la depozitarea furajelor:
🚬 nu fumaţi și nu folosiţi flacără deschisă în apropierea depozitului de furaje;
✔ amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse la depozitele de furaje să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de cuptoare sau magazii);

✔ îngrădiţi şi curăţaţi terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
✔ intrarea la depozitul de furaje trebuie să se realizeze pe un drum care va fi menţinut permanent liber pentru a permite accesul autospecialelor de intervenţie, în caz de incendiu;

✔ amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă;
✔ supravegheaţi copiii în permanenţă şi nu lăsaţi la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete);
✔ depozitaţi paiele şi fânul numai după ce, în prealabil, au fost uscate.

#ISU_GIURGIU #Prevenim_Protejăm_Salvăm #pompierii

Vezi mai mult{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2022-02-21T00:26:47-0800″,”dateModified”:”2022-02-21T00:26:47-0800″,”identifier”:”2103085183187998:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/photos/a.264946420335226/2103085183187998/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”headline”:”ISU Giurgiu – ISU Giurgiu a adu0103ugat o fotografie nouu0103.”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:6},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:17371}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”ISU Giurgiu”,”identifier”:253064938190041,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”image”:null,”sameAs”:”http://www.isugiurgiu.ro”,”address”:null,”foundingDate”:”2013-12-06T03:15:33-0800″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”name”:null,”width”:540,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/274302691_2103085179854665_6453850107604162139_n.jpg?_nc_cat=102&ccb=1-5&_nc_sid=8bfeb9&_nc_ohc=0GAmvGKY6xgAX-5WohS&_nc_oc=AQmI3cRbWCuI4JfQBcq0AO1puh5IWAt5XGfnMx6n3mmuszD1Og67GF-sj5z4p7CZ-_E&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=00_AT8DBrkdZR7N-rC_slQDKt2FjBEg7gbsWOFOqUkgN9NvBw&oe=62192936″,”caption”:””,”representativeOfPage”:true}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2022-02-21T00:26:47-0800″,”dateModified”:”2022-02-21T00:26:47-0800″,”identifier”:”2103085226521327:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/photos/a.264946420335226/2103085226521327/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”headline”:”ISU Giurgiu – ISU Giurgiu a adu0103ugat o fotografie nouu0103.”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:17371}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”ISU Giurgiu”,”identifier”:253064938190041,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”image”:null,”sameAs”:”http://www.isugiurgiu.ro”,”address”:null,”foundingDate”:”2013-12-06T03:15:33-0800″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”name”:null,”width”:960,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/p960x960/274465932_2103085376521312_8995256889620684009_n.jpg?_nc_cat=110&ccb=1-5&_nc_sid=8bfeb9&_nc_ohc=fmo9XxTySBUAX_x-T5T&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=00_AT8y2mdjfr8VMJArYgaqw_kmP62_ZauksJzAah8l-6pG0g&oe=62183F4D”,”caption”:””,”representativeOfPage”:true}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2022-02-21T00:26:47-0800″,”dateModified”:”2022-02-21T00:26:47-0800″,”identifier”:”2103085269854656:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/photos/a.264946420335226/2103085269854656/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”headline”:”ISU Giurgiu – ISU Giurgiu a adu0103ugat o fotografie nouu0103.”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:17371}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”ISU Giurgiu”,”identifier”:253064938190041,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”image”:null,”sameAs”:”http://www.isugiurgiu.ro”,”address”:null,”foundingDate”:”2013-12-06T03:15:33-0800″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”name”:null,”width”:960,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/273904507_2103085419854641_7476385333889010765_n.jpg?stp=dst-jpg_p960x960&_nc_cat=106&ccb=1-5&_nc_sid=8bfeb9&_nc_ohc=fajjrYSLdTQAX8NRx4S&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=00_AT-OrhRYYzWMNnpJy5nlYwrqF-8j7Qk0iBwL4S1jyG_a6A&oe=62180327″,”caption”:””,”representativeOfPage”:true}}

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.