🩸Începând cu data de 12 aprilie 2021 a început campania…

Primaria Municipiului Giurgiu

🩸Începând cu data de 12 aprilie 2021 a început campania ,,ȘTII CĂ MÂINE DIMINEAȚĂ, POȚI SĂ SALVEZI O VIAȚĂ”, – campanie de conștientizare, informare și educare a importanței donării voluntare și neremunerate de sânge a oamenilor sănătoși, a necesității continue de sânge, care se va desfășura până în aprilie 2022.

✅În cadrul acestei campanii, potențialii donatori sunt informați, educați prin materiale de promovare, sistem de programare telefonică, consiliere acordată de medi…c, încurajați să participe la donarea benevolă pentru cultivarea spiritului voluntar și adoptarea unui stil de viață sănătos.

🤝În Centrul de Transfuzie Sanguină Giurgiu, în primele două săptămâni de campanie, au fost prezenți 97 de potențiali donatori, din care 70 eligibili. Astfel, în preajma sfintelor Sărbători Pascale, ramarcăm o creștere cu 22,86% donatori eligibili, cu 27,84% total potențiali donatori prezentați în instituție și 140 de vieți salvate, față de cele două săptămâni dinainte de campanie, când au fost salvate 108 vieți.

👉Remarcăm că, procentele de mai sus sunt aproape atinse, doar în situații extreme de urgență (de exemplu: accidente majore), câteva zile venind potențiali donatori să doneze ca și aparținători, ca apoi numărul să scadă considerabil.

‼În acest sens, facem un apel important la oameni, să vină să doneze la Centrul de Transfuzie Sanguină Giurgiu. Sângele dumneavoastră poate salva un nou născut, o mamă, un tată, frate, soră, sau un prieten drag. Cu o singură donare poți salva până la trei vieți!

🩸Împreună cu partenerii noștri, cărora le mulțumim și le suntem recunoscători, ne-am unit forțele pentru același țel comun – ,,Speranța să salvăm vieți” (Dr. Mirela Moroșanu)

Vezi mai multAr putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text care spune „PALYHE ASTRA' ZI EO #DONEAZA SANGE PRGORAMARI LA 0738 466 999 Sos. Alexandrieinr.7-9 Policlinica, etaj LUNI-VINERI 07:30 11:30 STII CA MAINE DIMINEATA, POTI SA SALVEZI O VIATA.”

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.