Cristina Elena Dinu #Istoria_se_repetă! Într-o primă etapă, nu înţelegeam de ce actuala putere dorea cu tot dinadinsul şi repede să o revoce pe Renate Weber din funcţia de #Avocat al Poporului şi să anihileze practic singura instituţie care se putea opune unei legi contrare #interesului public. Între timp, m-am lămurit!Citeste pe larg

GALERIE FOTO Salvatorii ISU au făcut publice primele imagini de la locul tragediei în care a murit campionul naţional Adrian Cernea, a cărui maşină cu care participa la o competiţie off-road a fost luată de ape.  În imagini se vede intervenţia dificilă a salvatorilor. Federaţia Română de Automobilism Sportiv aCiteste pe larg

Salariul este unui dintre criteriile de bază în alegerea carierei, iar industria IT conduce categoric în acest domeniu cu multe job-uri care oferă salarii substanţiale. Alături de ele se mai află şi alte meserii bine remunerate precum ingineria sau coordonarea traficului aerian. Oarecum previzibil, cele mai multe joburi din topulCiteste pe larg

Primul din cele 21 de tramvaie contractate de Primăria Timişoara de la firma Bozankaya a fost finalizat, au anunţat reprezentanţii companiei din Ankara. Tramvaiul vopsit în alb-violet urmează să ajungă în câteva zile la Timişoara, acolo unde va începe o perioadă de teste. “În prezenţa angajaţilor şi a reprezentanţilor presei,Citeste pe larg

Se întâmplă în România anului 2021. Un conducător auto din Botoșani a fost condus de mașina de Poliție la un bancomat pentru a extrage bani lichizi pentru a oferi mită. Ce s-a întâmplat după acest incident este incredibil. Ce a pățit moldoveanul, apoi, și cum s-a aflat totul. Un şoferCiteste pe larg

Campionul olimpic Ryan Crouser a doborât, vineri, la Eugene (Oregon), recordul mondial al probei de aruncarea greutăţii, cu o performanţă de 23,37 metri, în timpul selecţiei americane pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, informează lesoir.be, care citează agenţia Belga. Precedentul record, de 23,12 metri, unul dintre cele mai vechi dinCiteste pe larg

​Spania tremură pentru locul său în optimile de finală. Ghinionul unor ratări mari și intervențiile eroice ale portarul advers s-au opus unei victorii cu Suedia. S-a terminat 0-0, primul de la Euro. Trupa iberică păstrează avantajul terenului propriu și la meciul al doilea din grupă. Cu Polonia se joacă totCiteste pe larg

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat vineri că ţintele pe care şi le-a asumat Guvernul pentru campania de vaccinare anti-COVID nu vor fi atinse, iar despre premierul Florin Cîţu a spus că ‘este un om norocos’, pentru că fără să reuşească să atingă aceste ţinte, ‘a constatat că pandemia înCiteste pe larg