În intervalul 17.07.2021 (10:00) – 18.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din Iaşi. Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani şi pacienta a prezentat comorbidităţi. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului deCiteste pe larg

Oamenii de ştiinţă în domeniul climei avertizează de mult timp asupra unui climat ce se încălzeşte accelerat având drept rezultat ploi masive şi valuri prelungite de caniculă. Computerele sunt esenţiale pentru prognoza vremii şi viitoarele ştiinţe ale schimbărilor climatice – de altfel,  modelările computerizate vor sta la baza unei noiCiteste pe larg

Astfel, potrivit declaraţiei de avere depusă de directorul general al CEC Bank Bogdan Constantin Neacşu în vara anului trecut, acesta a încasat în 2019 suma de 982.338 lei net (după cum specifică domnia sa), ceea ce înseamnă un venit mediu lunar de 16.372 de euro/lună. Bogdan Neacşu deţine nu maiCiteste pe larg

Guvernul acordă despăgubiri oamenilor afectaţi de inundaţii în Alba. Premierul Florin Cîţu a precizat că aşteaptă de la prefectul judeţului o evaluare a pagubelor. „Am fost permanent informat despre situația inundațiilor din județul Alba, prin Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne. Am discutat atât cu ministrulCiteste pe larg

Ilie Bolojan, actualul președinte al PNL Bihor, a fost reales pentru un nou mandat la conducerea organizației județene. Este singurul care și-a depus candidatura pentru această funcție. „Programul şi prioritatea noastră în anii următori este buna guvernare. Buna guvernare a fost baza rezultatelor obţinute de PNL Bihor în alegeri şi,Citeste pe larg

Preşedintele interimar al PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a fost ales, sâmbătă, pentru un mandat plin la conducerea organizaţiei judeţene a partidului, cu 467 de voturi din cei 470 de delegaţi. „În urmă cu doi ani, conducerea filialei judeţene PNL Giurgiu era preluată, cu titlu de interimat, de o echipă condusăCiteste pe larg

„Pentru că pentru mine 25 septembrie nu este un sfârşit, este un început. Este începutul unei noi etape în care Partidul Naţional Liberal va dezvolta România”, a declarat, sâmbătă, premierul Florin Cîțu. ”Această campanie, sau prin ce trecem noi acum, eu am mai spus, e normală. Este un lucru firescCiteste pe larg

Cifrele situației epidemiologice din România în prezent, chiar dacă par bune, nu sunt „nici pe departe” într-o zonă care să ne așeze într-o situație confortabilă, afirmă secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu. Potrivit acestuia, cifrele mici pe care le vedem în raportările zilnice arată bine, însă tendința esteCiteste pe larg

Un urs a fost accidentat mortal, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localității Păulești din Prahova, a , Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Potrivit sursei citate de Agerpres, poliţiştii au fost sesizaţi, în jurul orei 22.00, că un autoturism condus de un bărbat pe direcţia Braşov-Ploieşti ar fi lovit unCiteste pe larg

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le transmite românilor care tranzitează sau intenţionează să călătorească în Portugalia că lucrătorii unei companii de servicii de manipulare pentru aeroport se află, duminică, în grevă, existând posibilitatea ca acest lucru să afecteze funcţionarea aeroporturilor din Lisabona, Porto, Faro, Funchal şi Porto Santo. Potrivit MAE, companiaCiteste pe larg

„Am dat-o în bară, atât de simplu”, spune cineastul american Spike Lee, care a fost preşedintele juriului celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes 2021, după ce a anunţat din greșeală câştigătorul Palme d’Or, „Titane”, înaintea celorlalte premii ale serii. „Sunt un mare fan al sportului.Citeste pe larg