Pentru a evita reintroducerea unei frontiere între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, protocolul nord-irlandez intens negociat în cadrul Brexit-ului creează de fapt o frontieră vamală între provincia britanică, ce beneficiază în continuare de piaţa unică europeană, şi insula Marea Britanie. Acest lucru perturbă aprovizionările teritoriului şi stimulează nemulţumirea înCiteste pe larg

Zborul celor două bombardiere Tu-160 a fost însoţit şi de avioane de interceptare MiG-31 ale unităţii mixte a Forţelor aeriene ruse şi Forţelor de apărare aeriană a Flotei Nordului. Avioanele ruseşti au efectuat un zbor de şapte ore deasupra apelor neutre. „Avioane de vânătoare F-16 ale Forţelor aeriene norvegiene auCiteste pe larg

Dumitru Beianu Deputatul Maria Gabriela Horga ne face un scurt bilanț al primei sesiuni parlamentare, amintind inițiativele parlamentare depuse în calitate de inițiator sau co-inițiator. „Am avut atât propriile propuneri și, de asemenea, am completat și ajutat în domeniul meu și colegi care aveau alte propuneri legislative. Trebuie să menționezCiteste pe larg

Magistraţilor Curţii Constituţionale, instituţie criticată pentru câteva decizii controversate din ultima vreme, le-a mers bine financiar în 2020, an în care întreaga economie a fost afectată de pandemia de coronavirus. Iar dovadă stau veniturile prezentate în declaraţiile de avere completate la jumătatea acestui an.  Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, esteCiteste pe larg

Exact când ziceam noi toți că nu mai există DNA , uite că apare DNA la scara avionului și- l inhata pe Academicianul sau Regele Asaltului sau …Nelu Iordache . Si unde mai pui , în zona în care publicul nu are acces deci se pune din nou intrebarea deCiteste pe larg

Conform raportului zilnic al organizatorilor Jocurilor Olimpice de la Tokyo, alte opt cazuri de coronavirus au fost înregistrate. Printre ele se află și un sportiv. Un sportiv care nu este cazat în Satul Olimpic se numără printre persoanele testate pozitiv la Covid-19, au precizat oficialii japonezi, potrivit Agerpres. Totalul testelorCiteste pe larg

„Clubul este într-o situație mai rea decât mă așteptam.”. Asta a spus Joan Laporta, noul președinte de la Barcelona, care s-a trezit într-un coșmar financiar gândit parcă de Sir Alfred Hitckcock, scrie The Athletic. Vorbind pentru La Vanguardia, el a dezvăluit o imagine dezolantă: „Avem o echipă cu contracte deCiteste pe larg

„Marcăm astăzi o zi cu totul specială, încărcată de emoţie şi, mai ales, de recunoştinţă. Ori de câte ori vorbim despre eroii României, despre cei mereu gata de sacrificiul suprem pentru patria noastră, avem poate tendinţa să ne gândim mai degrabă la trecut. Însă eroismul şi iubirea de ţară suntCiteste pe larg

Alegeri PNL 2021. Filialele conduse de Ilie Bolojan (Bihor), Iulian Dumitrescu (Prahova), Dan Motreanu (Giurgiu) şi Bogdan Huţucă (Constanţa) se situează în primele 7 organizaţii PNL după numărul de delegaţi care vor vota la Congresul din septembrie. Cei patru lideri încă nu şi-au manifestat susţinerea clară nici pentru Ludovic Orban,Citeste pe larg

Vor defila pe sub Arcul de Triumf, în prezenţa preşedintelui Iohannis, detaşamente pedestre reprezentând structurile militare ale Armatei României care au îndeplinit misiuni în acest teatru de operaţii, începând din anul 2002 şi până în luna iunie a acestui an. ”Defilarea va fi deschisă de un detaşament format din militariCiteste pe larg