Lungmegtrajul „Titane”, regizat de Julia Ducournau, a fost recompensat sâmbătă seară cu trofeul Palme d’Or, la finalul celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, care a fost marcată de măsuri de siguranţă în contextul sanitar, dar şi de strălucirea şi prezenţa vedetelor, amintind că revenirea laCiteste pe larg

Gabriela Ciuburciu, fosta directoare a societăţii Vascar SA Vaslui, unul dintre principalii producători de preparate din carne şi conserve din România, fusese initial condamnată, în 2019, la 4 ani şi 4 luni de închisoare în regim de detenţie, însă aceasta a făcut recurs, în urma căruia pedeapsa a fost majorată pânăCiteste pe larg

Românii care au plecat în vacanţă în Grecia în ultimele zile au făcut acest lucru cât ţara era în scenariul verde, iar la întoarcere nu exista nicio restricţie pentru ei. După ce a crescut incidenţa cazurilor de COVID-19, Grecia trece de pe lista verde pe cea galbenă la miezul nopţii.Citeste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu 🔵 La nivelul județului Giurgiu, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 59 de persoane, după cum urmează: ✅ Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – 12 persoane; ✅ Colegiul Tehnic Viceamiral Ion Bălănescu Giurgiu – 4 persoane; ✅ Ateneul Nicolae Bălănescu Giurgiu – 18Citeste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU …Citeşte mai departePlatforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, fiipregatit.ro, locul de referință pentru educarea și informarea populației despre situații de urgență sau dezastru. fiipregatit.ro Platforma Națională de Pregătire pentru SituațiiCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU … COMUNICAT DE PRESĂ 17.07.2021 Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra incidenței cumulate la 14 zile, la data de 17.07.2021: UAT ‰* JUDEȚ GIURGIU 0.02 IEPUREŞTI 0.52 BOLINTIN-DEAL 0.32 MUNICIPIUL GIURGIUCiteste pe larg

ISU Giurgiu 🌞 Un nou weekend de foc! COD GALBEN de caniculă! Valul de căldură va persista și astăzi în județul Giurgiu, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unităţi. 🌡Cum să faceți față căldurii? … 🔹️beți suficientă apă pentru aCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu HECTOR MALOT – 114 ani de la moarte (20 MAI 1830 – 17 IULIE 1907) Hector Malot s-a născut în micuța localitate franceză La Bouille, care își oglindește și azi clădirile în apele fluviului Sena. Se spune că, la câteva ore de la nașterea sa, unCiteste pe larg

PNL Giurgiu În urmă cu doi ani, conducerea filialei județene PNL Giurgiu era preluată, cu titlu de interimat, de o echipă condusă de președintele Dan Motreanu. Această echipă prelua, la acel moment, o filială divizată, cu multe localități în care nu mai existau organizații locale, o filială ale cărei rezultateCiteste pe larg