Potrivit, procurorilor DIICOT „în cursul anului 2017, pe raza municipiului Arad a fost constituit un grup infracţional organizat, format din aproximativ 100 de persoane”. Gruparea, susţine DIICOT, era specializată în marele trafic de ţigări, marfa de contraband fiind transportată cu camioanele. „Ţigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia erauCiteste pe larg

Stelian Ion, atac devastator la adresa UDMR. Stelian Ion s-a întrebat, într-o dispută televizată cu Csoma Botond, pe tema desfiinţării Secţiei Speciale, cine are interesul dintre ţările vecine ca România să nu intre în spaţiul Schengen. Stelian Ion, atac devastator la adresa UDMR „Noi nu suntem singuri. Suntem parteneri într-oCiteste pe larg

Klaus Iohannis a anunțat că Guvernul va analiza săptămâna aceasta obiectivele vizate în proiectul „România Educată”. Președintele a menționat că în scopul desfășurării acestui proiect vor fi investite fonduri inclusiv prin PNRR. Potrivit lui Iohanis, proiectul are în vedere optimizarea sistemului de educația, care implică și organizarea unui bacalaureat, careCiteste pe larg

Claudiu Năsui anunţă reformarea Ministerului Economiei şi reducerea posturilor de conducere. „Ministerul Economiei va fi reformat, într-unul dintre cele mai importante eforturi de tăieri de posturi din rândul instituţiilor statului din ultimii zeci de ani. Reducem 39% din funcţiile de conducere şi 30% din cele de execuţie, printr-un plan peCiteste pe larg

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2018 – 2021. În cursul zilei de 14 iulie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legaleCiteste pe larg

​Procurorii DNA fac miercuri 16 percheziții în București și în județele Prahova și Ilfov, 3 dintre acestea fiind la sediile primăriilor sectoarelor 3 și 5, conduse de Robert Negoiță și Cristian Popescu Piedone, precum și la sediul Sindicatului Liber din Metrou și la locuința liderului sindical Ion Rădoi, au declaratCiteste pe larg

​2.173 de medici români au solicitat, în anul 2020, primul an al pandemiei, eliberarea de certificate de conformitate (documente care le permit să profeseze în afara țării), arată datele obținute de HotNews.ro de la Ministerul Sănătății. 2.173 de medici într-un an înseamnă o medie de 5,95 de medici pe ziCiteste pe larg

​Implicarea face diferența și orice persoană are dreptul să se bucure de șanse egale și de o viață cât mai independentă, indiferent de dizabilitățile pe care le are. Aceasta a fost motivația care a stat în spatele Accessibility Hackathon, primul hackathon social lansat de Kaufland România. Câștigătoarea competiției a fostCiteste pe larg

Noile reguli UE legate de emisiile de CO2 ale mașinilor noi vor face ca mașinile electrice să fie mai profitabile pentru VW decât cele pe benzină, spune pentru Financial Times, Thomas Ulbrich, director de dezvoltare la marca Volkswagen. O mare problemă va fi standardul Euro 7, fiindcă regulile sunt dureCiteste pe larg

PNL GiurgiuAcasă Actualitate Deputatul PNL, Gabriela Horga: „Împreună cu colegii mei liberali din organizația municipală… ActualitatePoliticăSocial Deputatul PNL, Gabriela Horga: „Împreună cu colegii mei liberali din organizația municipală PNL Giurgiu l-am ales președinte pe Adrian Anghelescu…. jurnalgiurgiuvean.ro Deputatul PNL, Gabriela Horga: „Împreună cu colegii mei liberali din organizația municipală PNLCiteste pe larg