Primaria Municipiului Giurgiu ‼Având în vedere lucrările de intervenţie la reţeaua de alimentare cu apă în zona PT 64 (Cartier Tineretului), APA SERVICE S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 23.09.2021, între orele 10:00 – 16:00. ➡În aceste condiţii nu vor beneficia de apă următorii consumatori: ✅Bl.104 ✅Bl.206Citeste pe larg

Poliția ucraineană a declarat miercuri că pistele politice sunt cele pe care se axează în principal ancheta atacului asupra consilierului președintelui, Sergey Shefir, relatează AFP. „Trei ipoteze principale” sunt studiate, a spus șeful poliției Igor Klymenko, enumerând pista unui atac legat de „funcțiile oficiale” ale domnului Shefir, cea a uneiCiteste pe larg

Spre deosebire de anul trecut, anul acesta Ministerul Educației nu a mai realizat, până în acest moment, un formular standard prin care părinții să își dea acordul ca elevii să fie testați pentru Covid-19 la școală, acolo unde există această posibilitate. Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion aCiteste pe larg

Primăria Sectorului 4 vrea să încheie un acord-cadru de până la 4 milioane lei, pe 3 ani, pentru lucrări de înfrumuseţare urbană prin artă murală, a anunțat primarul Daniel Băluță pe pagina de Facebook. El a pus și o poză cu blocul din intersecția de la Brâncoveanu, vizavi de OrășelulCiteste pe larg

Salariile persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva Covid-19 nu vor mai fi acoperite de stat (sub formă de indemnizații) în Germania în perioadele de carantină, a anunțat miercuri ministrul sănătății, relatează AFP. Decizia, negociată cu regiunile germane, va intra în vigoare la 1 noiembrie. „Se spune uneori că ar fiCiteste pe larg

Potrivit CNCAV, miercuri a avut loc o şedinţă de lucru la care au participat reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătăţii (MS), Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). La întâlnireCiteste pe larg

Un bărbat din judeţul Iaşi a depăşit, în luna noiembrie a anului trecut, o autospecială de Poliţie pe linie continuă, fiind oprit de către agenţi imediat şi sancţionat cu o amendă de 580 de lei şi cu suspendarea permisului de conducere. Şoferul a decis să se adreseze instanţei, susţinând căCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-09-20T22:55:42-0700″,”dateModified”:”2021-09-20T22:55:42-0700″,”identifier”:”4317497548367340:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/bibliotecajudeteanagiurgiu/photos/a.920863898030739/4317497548367340/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/bibliotecajudeteanagiurgiu/”,”headline”:”Biblioteca… – Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:6},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:15},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:2229}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu”,”identifier”:761756770608120,”url”:”https://www.facebook.com/bibliotecajudeteanagiurgiu/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/48357700_1952181744898944_6366196857676234752_n.png?_nc_cat=101&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=G4oZhd_XFMEAX_LpsHE&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=17d5af5d3b4d7e5465325c9560800675&oe=617216C8″,”sameAs”:”http://www.bjgiurgiu.ro/”,”foundingDate”:”2015-04-13T23:41:20-0700″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:960,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/p960x960/242584342_4317497555034006_6792797697953271385_n.jpg?_nc_cat=105&ccb=1-5&_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=8sB9Ln4-7aMAX9IyHZJ&_nc_oc=AQm7ozwrw1ILdUpOG96GY43WNliuVAZHsXQhKFYF9n4g8hHBEGrLyBgZ2MEng5lJQYk&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=e317e7433fd889d05ffaf0669df84313&oe=614F3945″,”caption”:””}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-09-20T23:01:13-0700″,”dateModified”:”2021-09-20T23:01:13-0700″,”identifier”:”4317516278365467:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/bibliotecajudeteanagiurgiu/photos/a.920863898030739/4317516278365467/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/bibliotecajudeteanagiurgiu/”,”headline”:”Biblioteca… – Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:10},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:26},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:2229}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu”,”identifier”:761756770608120,”url”:”https://www.facebook.com/bibliotecajudeteanagiurgiu/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/48357700_1952181744898944_6366196857676234752_n.png?_nc_cat=101&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=G4oZhd_XFMEAX_LpsHE&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=17d5af5d3b4d7e5465325c9560800675&oe=617216C8″,”sameAs”:”http://www.bjgiurgiu.ro/”,”foundingDate”:”2015-04-13T23:41:20-0700″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:960,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/p960x960/242162567_4317516285032133_4778315794708395484_n.jpg?_nc_cat=102&ccb=1-5&_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=Fny7iUa86yoAX_PiFy1&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=8fdfdf6817d0245af3486b63241dc050&oe=614F3841″,”caption”:””}}Biblioteca Judeteana I.A. BassarabescuCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Micii tenismeni sunt invitați la Danube Trophy 🎾După succesul turneului My Whises din 11-12 septembrie, Consiliul Județean, alături de partenerii tehnici, sponsori și Primăria Giurgiu, organizează în zilele de 2-3 octombrie, la Giurgiu, Tuneul Danube Trophy. 🏆Competiția se va desfășura în aceeași locație, în oglindă cu turneulCiteste pe larg

Recomandarea vine ca urmare a publicării unui raport în care Guvernul lituanian dezvăluie că unele telefoane mobile produse în China sunt prevăzute cu instrumente de cenzură. Este vorba în particular de telefoane realizate sub marca Xiaomi. De exemplu, expresiile „libertate pentru Tibet” „trăiască independenţa Taiwanului” sau „mişcare democratică” nu potCiteste pe larg

Dan Barna aminteşte că USR-PLUS a atras de multe ori atenţia asupra faptului că nu premierul Cîţu trebuia să coordoneze campania de vaccinare, ci ministrul Sănătăţii, aşa cum se întâmplă în toate ţările UE, dar avertismentele au fost ignorate. „Declarațiile lui Cîțu par din ciclul dă românului mintea cea deCiteste pe larg