Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus că războiul din Ucraina a devenit unul „de uzură”, adăugând că experţii se aşteaptă ca în toamna aceasta să se desfăşoare „operaţiuni militare dure”. El a insistat asupra angajamentului statelor vestice privind sprijinul acordat Ucrainei. Întrebat cât de mare este pericolul ca ruşii săCiteste pe larg

Ministrul Apărării a vorbit, miercuri, despre zvonurile privind remanierea sa din Guvern. Oficialul PSD spune că nu i s-a reproșat nimic și că nu este emoționat de știri „de august”. „Nu mi-a reproșat nimeni nimic până acum, nici premierul, nici președintele, nici Marcel Ciolacu. Știrile astea care apar pe surse,Citeste pe larg

După ce a luat nota 1 la concursul pentru șefia IPJ Vâlcea, un comisar își încearcă norocul și visează deja să fie șef la alt inspectorat. Polițistul este, de altfel, un personaj controversat, fiind primul șef de inspectorat care a fost demis online, în mandatul lui Marcel Vela. Comisarul SorinCiteste pe larg

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, i-a lansat invitația lui Raed Arafat de a veni la minister pentru a coordona activiatea de medicină de urgenţă. „Eu cred că e clar pentru toată lumea că asistența medicală de urgenţă este o atribuţie a Ministerului Sănătăţii şi trebuie asigurată de profesioniştii din domeniul sănătăţii,Citeste pe larg

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că are „rezerve” în ceea ce privește o posibilă scădere a tarifelor de pe piața energiei prin scăderea TVA-ului. „Din experienţa văzută în România pe alte scăderi de TVA, ulterior, într-un timp relativ scurt, preţul a revenit spre normal, diferenţa de TVA regăsindu-se în profitulCiteste pe larg

Medicul pediatru Cristian Petrovici s-a stins din viață ieri seară, la scurt timp după ce a fost externat din spital. Suferind de o boală dificilă, doctorul Petrovici și-a trăit cu demnitate ultimele clipe, cerând singur externarea Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg