Vineri, 22 septembrie, în cadrul  şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Giurgiu, convocată deîndată, consilierii au aprobatun proiect de hotărâre pentru achiziţia de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare în domeniul penal. Asta, după ce instituţia a constatat că trei sute de hectare de terenuri, aflate în proprietatea CJ, sunt cultivate de persoane necunoscute, după cum […]

Articolul Consiliul Județean Giurgiu îi dă în judecată pe cei care cultivă ilegal terenurile județului! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

INTERNATIONAL CUP SIBIU a fost o competiție mult așteptată de clubul nostru datorită faptului că nivelul a fost unul extrem de ridicat, iar noi ne-am pregătit intens pentru aceasta. La acest eveniment au participat 73 de cluburi din 14 țări (Romania, Bulgaria, Italia, Ungaria, Ukraina, Suedia, Cehia, Polonia, Moldova, Serbia, Croația, Letonia și Germania), fiind […]

Articolul Locul 1 din 73 cluburi (din 14 țări participante) la INTERNATIONAL CUP SIBIU pentru CĂTĂLIN MOCANU ACADEMY apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Am dorit să marcăm, astfel, în avans, Ziua Europeană A Limbilor Străine, împreună cu circa 60 de copii şi tineri din municipiu şi din judeţul Giurgiu, printr-un concurs de cultură generală, alături de poezii, muzică, dans şi prăjituri tradiţionale din mai multe ţări, cu multă veselie şi premii pe măsură. Un eveniment deosebit, organizat de […]

Citeste pe larg

LA VOLAN, SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE Autorul articolului Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://gr.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/la-volan-sub-influenta-substantelor-psihoactive1695620760 Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://gr.politiaromana.ro/ro/rss Titlu original RSS – https://gr.politiaromana.ro/ Data originala articol 25 septembrie 2023 09:02Citeste pe larg

”Copii frumoşi şi deştepţi, dascăli implicaţi, dorinţă de cunoaştere, ambiţie şi spirit de echipă, sâmbătă, la acţiunea – Oriunde ca acasă”- scria pe facebookul său, Deputatul Cristina Elena DINU.  Acțiunea a fost organizată de OFSD Giurgiu, la Căminul Cultural din comuna Comana, sâmbătă, 23 septembrie. Moment emoționat: Președinta Organizației de femei, Deputatul Cristina Elena DINU, […]

Articolul Deputat PSD, Cristina Elena DINU: ”Copii frumoşi şi deştepţi, dascăli implicaţi, dorinţă de cunoaştere, ambiţie şi spirit de echipă, la acţiunea organizată de OFSD Giurgiu!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Președintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, anunță, într-o postare pe pagina sa oficială: ”Alături de cetățenii îngrijorați din Giurgiu, mă opun construcției unui incinerator de deșeuri în municipiul Giurgiu. I-am transmis comisarului european pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, o interpelare în acest sens, semnată și de europarlamentarul bulgar Andrey Kovatchev, șeful delegației Bulgariei în Partidul Popular …

Citeste pe larg

ROSAL GRUP, operatorul de salubritate din municipiul Giurgiu, pune la dispoziția cetățenilor graficul de colectare a deșeurilor menajere, pentru perioada septembrie-decembrie 2023. Având în vedere că volumul de deșeuri este foarte mare în această perioadă, giurgiuvenii sunt rugați să consulte graficul și să scoată deșeurile vegetale la poartă doar în ziua care se regăsește în grafic, atribuită …

Citeste pe larg

Printre cei care au răspuns, vineri, ”prezent” la o nouă ediție a Zilei Curățeniei se numără și angajații Primăriei și difrecțiilor subordonate: ”Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, voluntari din cadrul primăriei, direcțiilor și societăților subordonate consiliului local s-au alăturat și în acest an acțiunii de salubrizare, prilejuită de Ziua Națională a Curățeniei. Astăzi, 22 septembrie, …

Citeste pe larg

În Liga III-a, etapa 5-a, Câinii roșii ai lui Dinamo au semănat cu niște „ Căţeluşi ciufuliți ” de echipa de pe malul Dunării. SCM Dunărea 2020 Giurgiu – CS Dinamo București 1-0 (0-0) Etapa cu numărul 5 a campionatului Ligii a treia, seria 4-a, a adus sâmbătă pe stadionul Astra din Giurgiu, pe CS […]

Articolul FOTBAL. Liga III-a. SCM Dunărea Giurgiu- Dinamo București 1-0. Câinii roșii, ”ciufuliți” la malul Dunării… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Întrecerile actualei ediții de Campionat a Ligii a IV-a au continuat sâmbătă după amiază,  cu meciurile programate în cadrul rundei cu numărul doi al sezonului.  Victoria Adunații Copăceni (foto) a realizat cel mai categoric succes al etapei, umilind în deplasare  lanterna roșie a seriei Sud: Șoimii Ghizdaru, cu scorul de 17-0. S-a văzut de la […]

Articolul FOTBAL. Scor de curtea școlii, în Liga a 4-a: Șoimii Ghizdaru – Victoria Adunații Copăceni 1-17. Rezultate/ Clasament apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR GIURGIUVENI Autorul articolului Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://gr.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/actiune-a-politistilor-giurgiuveni1695540286 Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://gr.politiaromana.ro/ro/rss Titlu original RSS – https://gr.politiaromana.ro/ Data originala articol 24 septembrie 2023 11:02Citeste pe larg