Un incendiu violent a izbucnit, azi-noapte, într-un garaj din municipiul Giurgiu. Aceasta era construit aproape de o casă, existând pericolul ca flăcările să se extindă. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Au ars acoperișul, unelte electrice, o lada frigorifică, iar ușa garajului s-a deteriorat din cauza temperaturii ridicate. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Citeste pe larg

Situația colectării deșeurilor menajere în municipiul Giurgiu a ajuns într-un punct critic, din cauza unei discrepanțe majore între numărul real al locuitorilor și cel declarat la Direcția de Impozite și Taxe Locale. Această problemă generează dificultăți financiare pentru municipalitate și afectează calitatea serviciilor de salubritate. În prezent, peste 20.000 de locuitori ai municipiului nu sunt […]

Articolul Criză în colectarea deșeurilor menajere la Giurgiu: Apel către cetățeni pentru corectitudine în declararea numărului de locuitori apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Un incendiu violent a izbucnit aseară într-o locuință din localitatea Sfântu Gheorghe, comuna Băneasa, distrugând atât acoperișul, cât și bunurile din interior. Din fericire, nu au fost raportate victime, însă pagubele materiale sunt semnificative. La fața locului au intervenit prompt pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, mobilizând două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță […]

Articolul Incendiu devastator într-o casă din Sfântu Gheorghe, comuna Băneasa apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) SA a anunțat că un număr de 11 oferte au fost depuse în cadrul licitației organizate pentru atribuirea contractului de realizare a Studiului de fezabilitate al drumului de mare viteză București – Giurgiu. Acestea se află în prezent în etapa de evaluare, cu termenul-limită stabilit pentru data de 9 […]

Articolul 11 oferte depuse pentru Studiul de fezabilitate al drumului de mare viteză București – Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Te-ai gândit vreodată cum o pereche de adidași poate deveni un simbol al stilului, al confortului și al relevanței culturale? New Balance 530 este răspunsul la această întrebare. Colecția îmbină estetica retro cu tehnologia modernă și a reușit să cucerească atât inimile pasionaților de streetwear, cât și ale celor care frecventează podiumurile de modă. Ce […]

Articolul New Balance 530 – adidașii pe care îi vei vedea pe străzi și pe podiumuri apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg