Miercuri, cursul euro a scăzut la 5,0251 lei, minimul ultimei luni și jumătate, după ce în data de 6 mai a fost depășit pragul psihologic de 5 lei. Joia aceasta, media monedei unice a urcat la 5,0291 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 5,026 – 5,034 lei, valori comparabile cu cele de la jumătatea săptămânii. Evoluția poate fi pusă atât pe seama factorilor externi dar și pe anunțul făcut de INS referitor la majorarea inflației în mai 5,5%, valoare apropiată de cea din aprilie trecut de 5,9%, după ce în precedentele două luni a stagnat la 4,9%. Statul s-a împrumutat joi cu 506,2 milioane lei printr-o emisiune cu scadența octombrie 2028 la un randament mediu de 7,46%/an, care a avut o valoare programată de 500 milioane lei. Trezoreria a mai atras alte 604 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența în aprilie 2030. Valoarea programată a fost de 500 milioane lei iar împrumutul a fost făcut la o dobândă medie de 7,52%. Sumele împrumutate sunt mai mici, în condițiile în care lichiditatea din piața monetară s-a redus simțitor, față de primele patru luni în care media zilnică era de circa 30 miliarde lei. De altfel, în ultimele trei săptămâni, băncile comerciale s-au împrumutat de la BNR la o dobândă de 6,5%, egală cu cea de politică monetară. Joia aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat 7,15%. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 7,22% liar cel la 12 la 7,33%. Creșterea inflației din Statele Unite la 2,4% în mai a provocat aprecierea euro la 1,1611 dolari, cel mai ridicat nivel din octombrie 2021. În aceste condiții, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3941 la 4,3487 lei. Euro s-a întărit față de francul elvețian și lira sterlină, iar cursul acestora a scăzut de la 5,3476 la 5,3413 lei, respectiv de la 5,9332 la 5,9030 lei. Prețul gramului de aur a scăzut de la 471,0407 lei la 470,4358 lei, consecință a deprecierii monedei americane în timp ce metalul galben a urcat la 3.339 – 3.387 dolari/uncie. Monedele din regiune aveau o evoluție asemănătoare cu ale leului, cu mișcări marginale ale cursului. Media monedei poloneze s-a întărit la 4,2631 zloți/euro iar a celei maghiare s-a depreciat la 400,86 zloți/euro. Bitcoin fluctua în culoarul 106.895 – 108.798 dolari iar ethereum se mișca între 2.716 și 2.786 dolari.

Citeste pe larg

Cătălin Corbea a condus comuna Prundu timp de patru mandate, în perioada 2008-2024. În fiecare an, în comuna Prundu au fost plantaţi aproximativ 25-30 de mii de trandafiri şi arbori ornamentali.  În prezent, în Prundu sunt aproximativ 500 de mii de trandafiri, o situaţie unică în România. În fiecare vară trandafirii aduc localității un spectacol […]

Citeste pe larg

Copiii din Giurgiu au parte de o oportunitate inedită de a-și dezvolta creativitatea și abilitățile tehnice prin intermediul unui atelier special de film de animație cu LEGO, organizat în cadrul inițiativei PlayGiurgiu. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 iunie, de la ora 12:00, și se adresează copiilor pasionați de povești, construcții și film. Participanții vor […]

Articolul Atelier Creativ pentru Copii în Giurgiu: Animație cu LEGO la PlayGiurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

După mai bine de o săptămână de negocieri intense și discuții prelungite, partidele care ar putea forma viitorul Guvern au ajuns la un prim acord privind politica fiscal-bugetară: reducerea cheltuielilor publice cu 5%. Liderii politici insistă că nu vor crește taxele, ci caută soluții pentru a eficientiza cheltuielile statului. În cadrul unei noi runde de […]

Articolul Negocieri fiscale: reducere de cheltuieli cu 5% și posibile disponibilizări în sectorul public apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat lansarea aplicației oficiale pentru utilizarea Cărții Electronice de Identitate (CEI), un pas important spre digitalizarea serviciilor publice și modernizarea accesului cetățenilor la documente și servicii administrative. Aplicația, disponibilă pentru descărcare pe https://hub.mai.gov.ro/aplicatie-cei, poate fi instalată exclusiv pe stații de lucru PC sau laptop, conform informațiilor transmise de MAI printr-un […]

Articolul Ministerul Afacerilor Interne lansează aplicația oficială pentru utilizarea Cărții Electronice de Identitate apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg