Având în vedere prognoza meteo pentru perioada următoare, care poate influența dezvoltarea vectorilor dăunători, preconizăm că în perioada 26 iunie – 03 iulie 2025, Giurgiu Servicii Publice S.A. va efectua activități de pulverizare aeriană (etapa a-I-a), pentru combaterea țânțarilor, căpușelor, muștelor, etc., pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ teritorială a municipiului Giurgiu (intravilan și extravilan). Activitățile de pulverizare substanțe biocide vor fi concentrate pe două zile și se vor desfășura astfel: în prima zi 5 zboruri; a doua zi 4 zboruri. Odată ce vor fi stabilite orele și zilele exacte de intervenție, le vom comunica telefonic apicultorilor din zonele de intervenție pentru a dispune măsurile necesare în vederea evitării creării unui disconfort familiilor de albine deținute. Substanțele biocide ce vor fi utilizate sunt: VECTOBAC WG este un larvicid (biocid) biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate. Vectobac WG poate fi aplicat pe suprafeţe populate de peşti şi alte vietăţi acvatice, dar și pe suprafețe populate de plante, deoarece nu este dăunător acestora și nu le afectează în niciun fel, după cum reiese și fișa de securitate și avizul nr. FR-2015-0038, acordat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide. Se utilizează pe orice suprafață de apă unde țânțarii se înmulțesc, sau este cunoscută ca fiind un habitat pentru larvele de țânțari, având o acțiune de la 2 până la 7 zile de la aplicare. Concentrația recomandată de producător este cuprinsă între 0,125 – 1,00 kg/ha, în funcție de densitatea populației de țânțari. AMPLAT este un insecticid (biocid) cu acțiune împotriva populațiilor de insecte dăunatoare ce afectează sănătatea publică și este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide – Nr. 5577BIO/18/12.30. Amplatul este eficient pe o perioadă îndelungată de timp, manifestându-se până în a 28-a zi după aplicare. Indicațiile de la producător privind concentrația de Amplat sunt următoarele: 0,20% – 2%. Toate tratamentele se aplică cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației. Dacă prognoza meteorologică nu permite efectuarea activităților planificate, acestea vor fi reprogramate.

Citeste pe larg

12 adolescenți și copii  beneficiari de măsură de protecție specială la structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu au participat la Festivalul  Național de Teatru „D-ale lui Caragiale”, ediția a VIII-a. Evenimentul organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a adus  pe scena Sălii „Europa” din Palatul Administrativ  din municipiul Ploiești,  25 de trupe din județele Prahova, Argeș, Buzău, Cluj, Călărași, Constanța, Covasna, Giurgiu, Neamț, Sălaj, Vaslui, precum și din sectoarele 4 și 6 ale municipiului București. Marți, 17 iunie 2025, aproape 200 de participanți din centre sociale din județele susmenționate, centre din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, au pășit plini de emoții pe scena festivalului, într-o atmosferă vibrantă, în aplauzele publicului și ale juriului, care au susținut și apreciat prestația fiecărei trupe. Echipa din Giurgiu a fost formată din beneficiari de servicii sociale la Centrul de primire în regim de urgență din cadrul Complexului de Servicii Sociale, Casele de tip familial “Dunării”, “Ansaloni”,”Albastră”, “Daniela”, “Constantin” și Apartamentul pentru tineri, toți demonstrând  talent actoricesc dar și perseverență, dorința de a câștiga  și spirit de echipă. Participanții au fost entuziaști și dornici să învețe textul, mișcarea scenică, dansul popular; sincronizarea cu coloana sonoră, adoptarea ținutei scenice, pregătirea recuzitei au reprezentat momente de bună dispoziție pentru participanți. Echipa a fost coordonată de Denisa Cristescu, consilier în cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu;  participanții s-au prezentat în festival cu piesa “Soacra cu trei nurori”, echipa aflându-se  printre cele 16  echipe câștigătoare, obținând  unul din cele 10 premii speciale: premiul pentru cele mai bune costume. Mulțumim oamenilor cu suflet mare, iubitori de tradiție și frumos din localitățile Oinacu, Băneasa, Izvoarele, Slobozia și Giurgiu, care și-au adus contribuția la reușita echipei noastre, participanții având astfel ocazia de a îmbrăca la acest festival frumoase piese vestimentare, într-un decor tradițional. Totodată, mulțumim Centrului Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu pentru sprijinul acordat. D.G.A.S.P.C. Giurgiu

Citeste pe larg

Miercurea aceasta, leul a avut o evoluție depreciativă față de euro și dolar, după creșterea aversiunii față de risc, provocată de conflictul dintre Israel și Iran. La jumătatea săptămânii trecute, euro a scăzut la 5,0251 lei, minim al ultimelor aproape două luni. Miercurea aceasta, cursul a urcat de la 5,0263 la 5,0325 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 5,03 – 5,034 lei. Piața așteaptă prezentarea și investirea noului Executiv, dar și planul acestuia de a reduce uriașul deficit bugetar, în condițiile în care peste două luni agenția Fitch va anunța ratingul de țară al României. Trecerea la categoria „junk” ar putea conduce la implicarea FMI, la fel ca în urmă cu circa 20 de ani. De la începutul acestei luni BNR a rostogolit în piața monetară împrumuturi acordate băncilor comerciale în valoare de circa 68,4 miliarde lei. Ultima operațiune de tip repo a fost de circa 7,3 miliarde lei, la o dobândă anuală de 6,5%. Aceste intervenții au avut ca efect scăderea indicilor ROBOR, care se mențin încă la valori comparabile cu cele din primele luni ale lui 2023. Nivelul ridicat nu permite băncii centrale să opereze tăieri ale ratei de referință, care stagnează de la începutul lui august trecut la 6,5%/an. De altfel, la jumătatea lunii trecute, guvernatorul BNR a afirmat că „reducerea dobânzii de politică monetară nu se poate face până când dobânzile din piaţa interbancară nu scad sub rata-cheie”. Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a alunecat de la 7,14 la 7,09%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 7,19 la 7,17% iar cel la 12 luni a stagnat la 7,30%. La începutul lunii mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, indicele la 3 luni se situa la 5,90%, cel la 6 luni la 5,99% iar cel la 12 luni la 6,08%. În așteptarea deciziei de politică monetară a Rezervei Federale americane, euro fluctua în culoarul 1,1475 – 1,1524 dolari, față de un maxim al ultimilor circa patru ani de 1,1631 dolari, atins joia trecută. Aprecierea monedei americane a început marți seară, după ce președintele american a solicitat „capitarea necondiționată” autorităților de la Teheran, semn că Statele Unite s-ar putea implica în conflictul Israel – Iran, care are drept scop distrugerea capacității statului islamic să dezvolte capacități militare nucleare. În piața locală, cursul monedei americane a urcat de la 4,3478 la 4,37 49 lei, după ce la începutul acestei săptămâni coborâse la 4,3430 lei, minim care nu a mai fost atins din 22 aprilie. Rolul monedei elvețiene de refugiu în perioadele de creștere a aversiunii față de risc a limitat pierderile ei față de euro, astfel că media a scăzut de la 5,3505 la 5,35 lei. în schimb, lira sterlină a continuat să piardă teren în fața monedei unice iar cursul ei a alunecat de la 5,8911 la 5,8898 lei. Metalul galben se tranzacționa în culoarul 3.371 – 3.401 dolari/uncie, valori apropiate de cele de marți. Aprecierea cursului monedei americane a ridicat prețul gramului de aur de la 472,9534 lei la 475,3109 lei, față de 480,7983 lei, preț stabilit joia trecută. Aprecierea monedei americane a depreciat bitcoin la 104.237 – 105.569 dolari, după ce în urmă cu o săptămână a fost testat pragul de 111.000 dolari. La rândul său, ethereum a scăzut la 2.492 – 2.548 dolari.

Citeste pe larg

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe este un eveniment anual, desfășurat în parteneriat cu Poliția Română și alte state europene, pentru a conștientiza cetățenii despre importanța măsurilor de siguranță a locuințelor. În acest an, Ziua Europeană dedicată prevenirii acestui tip de fapte se sărbătorește la data de 18 iunie a.c. Pentru a marca […]

Articolul Astăzi este Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

„accident DJ 412 A

Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Județean 412 A, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp din beton. În urma impactului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. La locul accidentului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Secției Mihăilești și ISU București-Ilfov, […]

Articolul Accident grav pe DJ 412 A: trei persoane rănite după ce un autoturism a lovit un stâlp de beton apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

O operațiune comună a polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și a inspectorilor vamali a dus la descoperirea unei cantități considerabile de substanțe dopante, cu grad ridicat de risc, ascunse într-un colet transportat în regim de curierat. Verificările s-au desfășurat pe 16 iunie, în jurul orei 22:00, pe DN5, […]

Articolul Captură impresionantă de substanțe dopante la Giurgiu: Colet suspect oprit de autorități apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

La doar 24 de ore înainte de startul oficial al sesiunii de înscriere pentru persoanele fizice în cadrul programului Rabla, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat miercuri o decizie surprinzătoare: suspendarea temporară a tuturor programelor de finanțare, inclusiv Rabla, până la formarea noului Executiv. Decizia vine pe fondul discuțiilor intense privind formarea unei noi […]

Articolul Blocaj neașteptat în programul Rabla: AFM suspendă toate finanțările până la instalarea noului Guvern apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

ANM a emis un cod galben de caniculă, valabil mâine (n.red: joi, 19 iunie), între orele 12:00-21:00, în județul Giurgiu. Temperaturile maxime vor fi, în general, de 32-36 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Reamintim faptul că pentru a veni în sprijinul cetățenilor, la nivelul Comitetelor Locale pentru SituațiiCiteste pe larg

Un tânăr în vârstă de 20 de ani aflat în sistemul de protecție specială de tip  rezidențial din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu a murit înecat într-o zonă neamenajată pentru scăldat (Canalul Plantelor)  din municipiul Giurgiu, în data de 17 iunie 2025. În data susmenționată,  tânărulCiteste pe larg