Astăzi am  încheiat un capitol deosebit privind dezvoltarea Spațiului Muzeal din Uzina de Apă a societății noastre. Dacă în  2017 am  reușit să punem temelia unei lucrări știiințifice importante- “DIN ISTORICUL APEI ÎN GIURGIU”, la care am lucrat un an, apoi în 2024 am  lărgit Spațiul Muzeal cu “ISTORICUL UZINEICiteste pe larg

Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu a susținut miercuri o conferință de presă. Subiectul principal de discuție a fost taxa de salubrizare instituită persoanelor juridice Potrivit reprezentanților Primăriei, edilul Adrian Anghelescu a dorit să clarifice în conferință de presă cel mai controversat subiect din ultima perioadă, respectiv taxa de salubrizare aplicatăCiteste pe larg

Centrul Local de Combatere a Bolilor Giurgiu s-a întrunit în ședință de lucru extraordinară la data de 29.10.2025, în contextul confirmării, la aceeași dată, a unui focar de Pestă Porcină Africană, într-o exploatație privată din localitatea Buturugeni, județul Giurgiu. În cadrul ședinței a fost analizat și aprobat Programul de măsuriCiteste pe larg

Ramen graphical user interface stealth. Deployment buyer lean startup network effects mass market
technology angel investor holy grail conversion. Vesting period hypotheses facebook entrepreneur sales startup social media early adopters holy grail marketing market monetization. User experience series a financing rockstar innovator pitch infographic ecosystem scrum project.

Articolul Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Zona Metropolitana Bucuresti anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Drumuri radiale conexe Autostrazii de Centura A0 – DR1 – Vest Expres apare prima dată în Consiliul Județean Giurgiu.

Citeste pe larg

S-a semnat parteneriatul între unitățile de învățământ Colegiul Național ,,Ion Maiorescu”, Giurgiu, Liceul ,,Udriște Năsturel” Hotarele, Liceul  Tehnologic ,,Dimitrie Bolintineanu” Bolintin Vale și Școala Gimnazială nr. 1 Bolintin Vale. În…

Citeste pe larg

Consumul de droguri este una dintre cele mai grave probleme sociale care afectează tânăra generație. Nici județul Giurgiu nu face excepție, iar tot mai multe instituții și grupuri de tineri aleg să se implice activ pentru a preveni extinderea acestui flagel. Printre aceștia se numără și elevii Liceului Economic „Ion Barbu” din Giurgiu (LESD), care … Citește mai mult

Citeste pe larg