Participarea SCMD la Mitingul din 18 decembrie umbrită de discursul aiuritor al domnului Dogaru
Sedinta Camerei Deputatilor din 5 noiembrie 2024
![]() |
24. | Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a Legii pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (Pl-x 540/2024) (adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului). | |||
|
consulta fisa PL nr. 540/2024
|
|||||
|
(După o scurtă pauză.) Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, s-a depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat; Pl-x 540/2024; adoptată în procedură de urgenţă de ambele Camere ale Parlamentului. Termenul pentru sesizare este de două zile de la data depunerii – astăzi, 5 noiembrie 2024. Declar şedinţa închisă.
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.09. |
