Societatea PAZĂ PUBLICĂ GIURGIU SA (CUI/CIF: 27361708) a fost înfiinţată în septembrie 2010… „în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viaţa, integritatea fizică sau sănătatea.” De menționat că […]

Articolul Paza Publică Giurgiu S.A, intră în insolvență, după mai bine de un deceniu și jumătate de ineficiență! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Giurgiu face un pas important spre recunoașterea celor care, zi de zi, schimbă destine fără să ceară nimic în schimb, prin Gala Asistenței Sociale Giurgiu. Inițiativa, o premieră pentru comunitatea giurgiuveană, își propune să scoată la lumină acei „eroi necunoscuți” care, prin implicare constantă și discreție, contribuie la binele comun. Fie că este vorba despre […]

Articolul  „Giurgiu își aplaudă eroii din umbră: DGASPC lansează prima Gală a Asistenței Sociale” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Un tânăr de 27 de ani din municipiul Giurgiu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi distrus brățara electronică de supraveghere și ar fi fost prins la volan, deși avea permisul suspendat. Incidentul s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 05:25. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, alerta a fost […]

Articolul Alertă în zori la Giurgiu: Tânăr reținut după ce și-a distrus brățara electronică și a condus cu permisul suspendat apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Comitetul județean consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice Giurgiu s-a reunit luni, 23 februarie 2026, în ședință de lucru, sub conducerea prefectului județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, alături de care s-a aflat subprefectul Dragoș Udvuleanu. S-a luat în discuție faptul că persoanele vulnerabile din județul Giurgiu vor beneficia și în sezonul rece 2025–2026 de […]

Articolul Prefectura Giurgiu: „Sprijin vital pentru iarna 2025–2026. Ajutoare la încălzire și tichete electronice pentru mii de giurgiuveni vulnerabili” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Leul a început săptămâna pe apreciere față de principalele valute. Cursul euro a scăzut marginal de la 5,0974 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, la 5,0968 lei, față de 5,0953 lei, lunea trecută. În cursul nopții, cotația monedei unice a coborât în Asia până la 4,08 lei, însă tranzacțiile din piața locală se realizau într-o bandă îngustă cuprinsă între 5,096 și 5,097 lei. Cu ocazia prezentării Raportului trimestrial asupra inflației, guvernatorul BNR a previzionat o primă scădere a dobânzii de referință în a doua jumătate a anului, după ce „vom avea o prăbușire a inflației”. Prognoza a modificat perspectiva analiștilor BCR în privința evoluției ratei de politică monetară, care ar urma să încheie acest an la 5,75%, într-un ciclu de trei tăieri de câte 0,25 puncte procentuale, cu o primă reducere în august, și să coboare în 2027 la 5%. Până acum, era anticipată o primă reducere la ședința de politică monetară din mai. Cu toate acestea, indicii ROBOR își continuă parcursul descendent, revenind la valori comparabile cu cele din noiembrie 2024, după primul tur al alegerilor prezidențiale, ce au fost anulate mai apoi. Însă, guvernatorul BNR nu anticipează o scădere a lor sub pragul de 5,5%, nivel la care banca centrală remunerează depozitele atrase pe o zi. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 5,78 la 5,77%, cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 5,82 la 5,81% iar cel la 12 luni de la 5,99 la 5,98%. Tendința de scădere a dobânzilor permite Trezoreriei să se împrumute la costuri mai mici. Finanțele au atras lunea aceasta 863 milioane lei, cu scadența octombrie 2033 pentru care a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 6,28%. Valoarea programată a emisiunii a fost de 600 milioane lei, iar ofertele de cumpărare s-au ridicat la 1,243 miliarde lei. Evoluția dolarului a fost influențată de reapariția incertitudinii în privința comerțului mondial, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a stabilit că politica comercială a Casei Albe de după „liberation day” a fost ilegală, măsură care l-a determinat pe președintele Trump să impună un nou tarif de 15%, pentru o perioadă de 150 de zile. Pe acest fond, euro a urcat la 1,1791 – 1,1833 dolari, față de 1,1782 dolari la închiderea de vineri a pieței americane. La noi, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3327 la 4,3195 lei, față de 4,2940 lei, la începutul săptămânii trecute. Euro s-a îndepărtat de pragul de 0,90 franci, astfel că media monedei elvețiene a scăzut de la 5,5813 la 5,5761 lei, după ce marțea trecută a fost atins un nou maxim istoric de 5,5932 lei. media lirei sterline a alunecat marginal de la 5,8393 la 5,8359 lei, față de 5,8604 lei, lunea trecută. În ciuda faptului că moneda americană s-a depreciat, prețul gramului de aur a urcat de la 700,9567 lei la 716,2653 lei, consecință a creșterii metalului galben la 5.100 – 5.177 dolari/uncie. În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2173 zloți/euro. În schimb, a celei maghiare s-a depreciat la 379,90 forinți/euro. Bitcoin a atins lunea aceasta un minim de 64.354 dolari iar ethereum a alunecat până la 1.853 dolari.

Citeste pe larg

Majorarea cererii de dolari, în prima parte a zilei de vineri, a afectat performanța monedelor de la marginea zilei, astfel că media lor față de cea europeană a cunoscut deprecieri. Cotațiile din piața locală au urcat la sfârșitul săptămânii la 5,095 – 5,098 lei, astfel că media euro a urcat de la 5,0956 la 5,0974 lei, o valoare mai mare fiind atinsă în ultima ședință din 2025. La jumătatea săptămânii trecute, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a prezentat Raportul trimestrial asupra inflației, unde a precizat că cursul este relativ stabil, după ce România a depășit criza din primăvară. „Am avut o cădere brutală cu rezerva internațională, prin intervențiile noastre. Acum, și datorită aurului, avem rezerve internaționale record. Asta descurajează atacurile pe curs. Nu trebuie să intervenim pe piața valutară, este suficient să le publicăm”, a explicat guvernatorul. El a precizat în privința cursului că este determinat de piață în cea mai mare măsură, „intervențiile noastre sunt extrem de limitate.” Decizia BNR de a menține rata de referință la 6,5%/an, nivel stabilit în august 2024, a influențat pozitiv evoluția indicilor ROBOR, după ce Mugur Isărescu a indicat pentru sfârșitul acestui an o scădere a inflației spre 4%, semn că se pregătește pentru iunie o primă tăiere a dobânzii. Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 5,79 la 5,78%, cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 5,83 la 5,82% iar cel la 12 luni de la 6,0 la 5,99%. La începutul săptămânii trecute, indicii se situau la 5,83%, 5,88% respectiv 6,06%, valori real negative comparativ cu valoarea inflației. De la revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, politicile comerciale ale administrației sale au depreciat dolarul cu peste 12%. Majorarea, în prima parte a zilei de vineri, a cererii de monedă americană, a depreciat euro până la 1,1743 dolari, față de un vârf de 1,1850 dolari atins la începutul săptămânii. Tendința s-a inversat seara când a fost anunțată decizia Curții Supreme a SUA privind anularea tarifelor comerciale impuse din aprilie trecut de administrația de la Casa Albă, care a desființat astfel fundamentul planului economic al președintelui Trump. La aceasta, s-au adăugat anunțul privind încetinirea ritmului de creștere a economiei SUA, de la +4,4% în trimestrul al treilea din 2025 la 1,4% la finalul anului, dar și creșterea în decembrie a indicelui PCE core, principalul indicator al inflației urmărit de Fed, la 3% În piața locală, cursul dolarului a crescut vineri de la 4,3216 la 4,3327 lei, față de 4,2940 lei, la începutul săptămânii. Francul elvețian a atins marți un maxim istoric de 5,5932 lei, dar a închis săptămâna la 5,5813 lei. Încetinirea economiei britanice a depreciat media lirei sterline de la 5,8604 lei, la începutul săptămânii, la 5,8393 lei, la sfârșitul ei. Vineri, prețul gramului de aur a urcat de la 693,2599 lei la 700,9567 lei, consecință a creșterii unciei la 4.981 – 5.109 dolari. La sfârșitul săptămânii, bitcoin fluctua între 67.817 și 68.233 dolari, iar ethereum se tranzacționa în culoarul 1.968 – 1.983 dolari.

Citeste pe larg

După ani de așteptare, cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul Giurgiu va putea fi pus în aplicare. Vestea bună vine de la ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru. ” Astăzi am prezentat în Guvern o notă de informare privind contractarea unor proiecte majore. Vorbim despre infrastructura de apă uzată, unde avem o […]

The post Vești bune despre cel mai mare proiect de apă și canal al județului Giurgiu appeared first on apagiurgiu.ro.

Citeste pe larg