Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu
ITINERARII CULTURALE
PE URMELE PERSONALITĂŢILOR GIURGIUVENE
Dumitru Daponte, inginerul român, inventatorul, cunoscut pe plan internaţional pentru invenţia de pionierat în cinematografie în relief, pe care o prezintă la Londra, la Universitatea din Liverpool, precum şi în faţa unor autorităţi ştiinţifice, la Universitatea din Paris, s-a născut la Giurgiu, în anul 1894.
Una dintre problemele cinematografiei pe care inginerul român Dumitru Daponte a încercat să o re…zolve, este legată de redarea imaginilor în relief. Tehnicile utilizate în acest sens erau diverse: folosirea unor ochelari cu lentile colorate, proiectarea imaginii pe un ecran bombat etc.
Dumitru Daponte a început să lucreze la invenția sa în 1916, făcând cercetări și experimentări în Italia și Anglia, țări în care cinematografia se bucura de mare interes. El realizează, deci, un aparat pentru obținerea efectului stereoscopic, pornind de la ideea că, pentru perceperea reliefului, trebuie create condiții încă din momentul înregistrării peliculei.
Daponte construiește o cameră cu două obiective (cele de până atunci aveau un singur obiectiv), aflate la aproximativ 6 cm distanță unul de celălalt, încercând să obțină relieful din proiectarea simultană a imaginilor captate. Inginerul plecase de la ideea că omul vede cu doi ochi și că percepția reliefului se datorează tocmai acestei duble recepții simultane. Aparatul mai conținea un dispozitiv, ce permitea reglarea distanței dintre obiective. Cele două filme astfel obținute erau apoi trecute într-un aparat special de înregistrare, astfel încât cele două imagini să fie transpuse pe o singură peliculă de film.
Înaintea lui Daponte, un alt român făcuse o încercare: N. Iliescu-Brinceni pusese la punct un fel de binoclu, pe care fiecare spectator trebuia să-l țină la ochi, pentru a vedea proiectate pe ecran două serii distincte de imagini.
Invenția lui Daponte, prezentată în 1924, s-a bucurat de mult interes și a reprezentat un pas înainte în rezolvarea acestei probleme deosebit de importante pentru viitorul industriei cinematografice.
Dumitru Daponte moare în anul 1956, la Brighton, Anglia.
Surse:
Ștefan Elena, Ion Gaghii( coordonator )- ,,Asalt spre crestele destinului”, Editura Cronos, Giurgiu, 2006
https://bucurestiivechisinoi.ro
http://www.primariagiurgiu.ro
Rubrică realizată de Coman Andreea, bibliotecar