Cătălin Botezatu, vacanță spectaculoasă în Kenya: „Mi-am băut cafeaua cu elefanţii şi cu leii“

În detrimentul luxului şi al opulenţei din Dubai, trei vedete de la noi au ales să îşi petreacă vacanţa în Kenya, printre lei, maimuţe, girafe şi elefanţi. Cătălin Botezatu, Carmen Negoiţă şi Dana Săvuică au avut parte de o experienţă unică în jungla africană.

Cătălin Botezatu

Un zbor direct de şapte ore spre o destinaţie de neuitat- Kenya, o ţară africană considerată de top de către agenţiile de turism. În acest ţinut îndepărtat, aflat la peste 6.500 de kilometri distanţă de România, au poposit şi trei celebrităţi de la noi. Cătălin Botezatu a văzut aproape toată lumea şi a revenit cu drag în Kenya, scrie click.ro.

A văzut cum trăiesc triburile de maasai

„Am mai fost în Kenya şi am văzut Zanzibar, Tanzania, dar de data aceasta am ajuns în Mombasa. A fost un periplu prin Kenya şi ne-am bucurat de ţinuturi de vis. Parcul Mombasa este cel mai mare parc naţional din lume. Am avut un ghid privat care ne-a plimbat peste tot şi de la care am aflat lucruri interesante. Am stat cinci zile în safari, am admirat de la un metru distanţă girafe, antilope, lei, gheparzi, zebre. Când stăteam în lounge, veneau acolo, aproape de noi să se adape la prânz sau seara. Am fost martor la un spectacol uluitor. Pot să spun că mi-am băut cafeaua printre lei şi elefanţi. O alta experienţă unică este să mergi la triburile de maasai, am văzut cum trăiesc ei, tradiţiile lor, am luat parte şi la o rugăciune de a lor. O altă oprire a fost la baza muntelui Kilimanjaro, de unde am văzut un apus de soare superb. Pe un vulcan inactiv, în vârful lui au amenajat o masă unde am cinat. Am avut parte de un moment unic”, ne-a spus Cătălin Botezatu, fericit că se află într-o perioadă bună din punct de vedere al sănătăţii.

Juratul de la „Bravo, ai stil!” are probleme de sănătate de ani buni, iar anul trecut a reuşit să învingă cancerul. La începutul anului 2020, Cătălin Botezatu recunoştea că a fost la un pas de moarte, după ce medicii i-au descoperit o tumoră la colon. Atunci a fost operat de patru ori şi a fost nevoit să facă şi chimioterapie. ”Am trecut razant, dar razant, pe lângă cea de care ne temem cu toţii, dar care, la urma urmei, face parte din acest circuit al existenţei”.

Dana Săvuică

Şi Dana Săvuica şi Carmen Negoiţă au făcut senzaţie pe reţelele sociale cu fotografiile din Africa. Au mers în safari, au făcut plajă în resorturi luxoase şi au luat parte la obiceiurile maasai. „Un safari nu este complet fără o vizită în satul tribului Maasai. Învăţăm despre cultura şi tradiţiile lor, admirăm vestimentaţia bogat accesorizată cu bijuterii. Încercăm să ţinem pasul la dans”, a scris Săvuică pe Facebook.

Carmen Negoiță

Carmen Negoiţă şi-a etalat formele pe plaja Diani, premiată cinci ani la rând ca cea mai tare destinaţie de plajă din Africa.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.