De ce a fost respins apelul formulat de Strugurel, singurul român care face puşcărie pentru nerespectarea interdicţiilor din pandemie

Sentinţa pronunţată de Judecătoria Buzău prin care Matei Strugurel a fost condamnat la un an de închisoare cu executare a fost atacată la Curtea de Apel Ploieşti, doar că aici acţiunea a fost respinsă ca ”inadmisibilă”. 
Motivul a fost acela că avocatul care s-a implicat în dosarul lui Matei Strugurel a ajuns să ofere asistenţa juridică la solicitarea Centrului de Resurse Juridice şi nu la cererea directă a inculpatului, cel direct interesat, potrivit motivării judecătorilor din Ploieşti.
”(…) Inculpatul nu a solicitat respectivei instituţii efectuarea vreunui demers de a fi asistat de avocat şi nici măcar nu cunoaşte că un avocat desemnat de barou a formulat pentru el apel în cauză. Aşadar, avocatul desemnat de decan nu a luat legătura cu inculpatul, între acesta şi avocat nu există nicio convenţie sau vreo învoială în sensul declarării căii de atac. În aceste condiţii, în care avocatul nu a fost împuternicit în niciun fel să exercite vreun drept procesual pentru inculpat, Curtea apreciază că (…) apelul declarat de avocat este un apel declarat de o persoană fără calitate şi pe cale de consecinţă este inadmisibil”, au motivat judecătorii din cadrul Curţii de Apel Ploieşti decizia respingerii apelului care a dus în cele din urmă la condamnarea definitivă la închisoare în cazul lui Matei Strugurel.
Matei Strugurel s-a prezentat pe secţia U.P.U. a S.J.U. Buzău în noaptea de 19.04.2020 acuzând febră şi alte simptome specific infectării cu noul tip de coronavirus. De aici a fost transportat la Secţia de Boli Infecţioase a S.J.U. Buzău, unde i s-au recoltat probe pentru SARS-COV2, fiind internat şi informat de necesitatea izolării până la sosirea rezultatelor, dar acesta a plecat din camera de spital unde era ţinut fără aprobare.
În seara zilei de 20.04.2020, în jurul orei 19:30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Ziduri l-au identificat pe inculpatul Matei Strugurel în zona unei stâni din apropierea Gării Boboc. Acesta a afirmat că a plecat din camera de spital deoarece se simţea bine şi nu a dorit să mai stea. Persoana a fost preluată de un echipaj I.S.U. şi reinternat în Secţia de Boli Infecţioase a S.J.U. Buzău.
Vă recomandăm să mai citiţi: 

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.