Fostul preşedinte al ANMCS: Am aflat de la televizor că am fost demis. Cîţu a suspendat vizitele de evaluare. Avea nevoie de un nou ţap ispăşitor

„Am aflat de la televizor că am fost demis de premierul Florin Cîţu. Motivul oficial este că de la numirea în funcţie nu au mai avut loc evaluări ale unităţilor sanitare. Poate Florin Cîţu nu ştie, dar în cadrul întregului proces de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare cu paturi sunt suspendate vizitele de evaluare pe durata stării de alertă, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28 din aprilie 2021, adoptată de acelaşi premier. Practic, Florin Cîţu a suspendat vizitele de evaluare din spitale în 15 aprilie 2021, cu o lună de zile înainte ca eu să fiu numit în funcţie”, a scris Vlad Berbecar într-o postare pe Facebook.

Potrivit fostului preşedinte ANMCS, activitatea instituţiei a continuat. „Chiar dacă se decisese cu ceva timp în urmă suspendarea vizitelor de evaluare, din cauza faptului că multe spitale şi-au schimbat structurile de funcţionare, transformându-se în spitale pentru pacienţii COVID, ANMCS-ul şi-a continuat activitatea prin mijloacele legale pe care le are la dispoziţie, anume vizite de monitorizare tematică. Astfel, în perioada februarie-iunie au fost vizitate 94 de unităţi sanitare din toată ţara, urmând ca din ianuarie să reînceapă un nou proces de monitorizare. Printre temele de monitorizare tematică desfăşurate anul acesta s-a aflat şi siguranţa echipamentelor şi a instalaţiilor. În ciuda faptului că verificarea instalaţiilor de oxigen sau a instalaţiilor electrice nu intră în atribuţiile Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, în cadrul procesului de monitorizare tematică au fost incluşi şi unii indicatori meniţi să diminueze riscurile care pot apărea în actualul context pandemic”, a mai scris el.

Vlad-Teodor Berbecar a adăugat că premierul avea nevoie de un „ţap ispăşitor”.„Premierul Florin Cîţu avea nevoie de un nou ţap ispăşitor pentru incendiul de la Spitalul din Constanţa şi eram ultimul om propus de USR PLUS într-o instituţie publică din subordinea Guvernului”, transmis fostul preşedinte al ANMCS.

Vlad Berbecar este medic şi co-fondator al Asociaţiei Caravana cu Medici, care organizează caravane medicale cu medici voluntari în diverse zone rurale din ţară pentru a acorda, în regim gratuit, consultaţii medicale de specialitate populaţiei locale cu o situaţie financiară precară sau care nu beneficiază în mod frecvent de servicii medicale.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.