Anunţul internării lui Zeman a fost făcut de o reprezentantă a spitalului, care nu a oferit detalii.
Directorul spitalului a declarat că Zeman este tratat la terapie intensivă pentru complicaţii survenite în urma unei afecţiuni cunoscute. Doctorul a refuzat să precizeze diagnosticul. „Nu am autorizaţie din partea preşedintelui să comunic diagnosticul”, a declarat el.
Potrivit news.ro, praguemorning.cz notează că Milos Zeman a anulat recent un interviu pe care urma să îl acorde astăzi în direct la o televiziune.
Zeman, în vârstă de 77 de ani, bolnav de ceva vreme, a petrecut luna trecută opt zile în spital. Biroul său a precizat atunci că preşedintele a fost spitalizat din cauza unei stări de epuizare şi deshidratare.
Preşedintele ceh suferă de mai multe afecţiuni, printre care şi o neuropatie diabetică din cauza căreia este nevoit să de deplaseze într-un scaun cu rotile.
Starea de sănătate a lui Zeman stârneşte de ceva timp îngrijorări în Cehia, existând temeri că acesta nu îşi va putea duce mandatul până la capăt, în 2023.
Spitalizarea lui Zeman survine a doua zi după alegerile legislative, încheiate cu înfrângerea partidului ANO, condus de premierul în exerciţiu Andrej Babis. Înainte de internare, Zeman s-a întâlnit cu Babis.
Şeful statului este cel care desemnează premierul după alegeri în Cehia, iar această spitalizare ar putea complica evoluţiile post-electorale. Dacă postul de preşedinte devine vacant, prerogativele acestuia sunt preluate de preşedintele Camerei Deputaţilor, notează Agerpres.
Read More
Reflectorul de Sud