Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Adunații Copăceni

Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Adunaţii Copăceni. Acesta s-a manifestat într-o anexă în care se aflau mai multe bunuri, printre care centrala termică, boilerul şi lemnele de foc.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni şi din Garda de Intervenţie Colibaşi, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Aceştia au acţionat rapid şi au reuşit să oprească propagarea flăcărilor şi la locuinţă. Pentru a înlătura pericolul de explozie, pompierii au scos din interior o butelie.

Au ars lemnele de foc, aragazul, centrala termică, materiale plastice, astereala acoperişului şi alte bunuri depozitate în anexă.
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Informare preventivă
Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm să:
– efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

 
ISU Giurgiu

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Adunații Copăceni

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.