Un partid anticorupţie înfiinţat acum două luni a creat o surpriză în alegerile legislative din Bulgaria

Bulgarii au fost chemaţi pentru a treia oară la urne în acest an.

Potrivit exit-pollurilor, partidul GERB a câştigat alegerile cu circa 25% din voturi, fiind urmat îndeaproape, la o diferenţă de doar 2%, de formaţiunea „Continuăm schimbarea”, lansată în septembrie de oamenii de afaceri Kiril Petkov şi Asen Vasiliev.

GERB va avea nevoie de aliaţi pentru a forma guvernul, o misiune extrem de dificilă având în vedere că nimeni nu vrea să se alieze cu acest partid acuzat de corupţie.

Partidul cântăreţului Slavi Trifonov, care a eşuat în a forma un guvern după ce a câştigat scrutinul precedent, desfăşurat în iulie, a scăzut de la 24% la mai puţin de 10% din voturi.

Un guvern tehnocrat interimar conduce Bulgaria de şase luni încoace după ce partidele politice au eşuat în mod repetat să formeze o majoritate. Această situaţie de incertitudine ar putea dura şi după scrutinul de duminică.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.