Reguli noi pentru ITP. Se modifică modul de raportare către RAR
Reguli noi, începând chiar de astăzi, pentru Inspecţia Tehnică Periodică a maşinilor. Vom avea parte de mai multe verificări faţă de cele cu care ne-am obişnuit deja.
În primul rând, autoturismul va fi supus unui test de depistare a erorilor stocate în computerul de bord, un fel de diagnoză.
Apoi, un al doilea test va fi cel al măsurării exacte a consumului maşinii, iar pentru autoturismele dotate cu instalaţii pe gaz se va inspecta nivelul de pierderi din rezervor şi conducte.
Tot de astăzi se schimbă şi modul de transmitere a datelor către RAR.
Service-urile care fac ITP au obligaţia de a descărca un link prin care intră în server pentru a introduce datele, date care vor fi validate de Registrul Auto Român.
Odată cu noile reguli apar şi nemulţumiri din partea unor administratori de staţii ITP, asta pentru că a fost necesară achiziţia de echipamente performante. E drept, ei au fost anunţaţi de acum cinci ani despre aceste modificări şi au avut timp.
Noile reguli la ITP sunt de fapt o transpunere a regulamentului european.
sursa: antena3.ro
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/reguli-noi-pentru-itp-se-modifica-modul-de-raportare-catre-rar/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 23 mai 2023 23:31