Președintele PSD Giurgiu, Marian Mina, precizează dacă Rotativa va aduce ceva în Municipiul și județul Giurgiu…
Întrebat dacă această mult invocată Rotativă va aduce ceva schimbări la nivelul instituțiilor din județul Giurgiu sau dacă va conduce la anumite transformări, Președintele PSD Giurgiu, Marian Mina ne-a declarat:
Dacă ne referim la Consiliul județean și la Primăria Giurgiu nu cred că va genera nicio schimbare având în vedere impotența administrativă a conducerii celor două instituții, faptul că în 3 ani nu au fost capabili de nimic cu primul lor ministru, cu Guvernul și miniștri de resort…Cu toți aceștia, după cum vedeți, nu s-a întâmplat nimic în Giurgiu și dați-mi voie să cred că nici de acum încolo nu se va întâmpla absolut nimic!
Pentru primarii PSD această Rotativă va aduce însă cu siguranță pentru cel puțin 6-7 comune , gaze…Este vorba de Mârșa, Buturugeni, Vărăști, Ogrezeni, Stoenești, Stănești și Ulmi… Mai sunt anumite proiecte mature, pe Compania Națională de Investiții care, cu siguranță, vor fi semnate până la sfârșitul anului.
Așa cum PSD-ul și-a obișnuit primarii, administrația locală primează. Noi, când avem Consiliul Politic Național la București, discutăm foarte mult despre județe și administrație și foarte putin despre politică. Pe fiecare lider județean îl interesează îninte de toate să aducă mai mulți bani pentru comunități, pe toate axele de finanțare…
Sincer, PNRR-ul mă așteptam să ofere mai mult în ceea ce privește UAT-urile, căci speram la proiecte mai mari, de anvergură. Însă cele aprobate sunt și ele binevenite ca și orice sursă de bani, indiferent că sunt bani guvernamentali sau europeni…
Vreau să precizez că PSD-ul va continua dezvoltarea satului la nivel de județ. În plus de toate cele amintite, nu trebuie omis programul Anghel Saligny în cadrul căruia UAT-urile au fost prinse în Ordinul de Ministru, însă nu au fost încă semnate toate contractele cu acestea, pentru ca acestea să poată începe efectiv lucrul…
Ca să revin la întrebarea dvs., eu nu am discutat cu nimeni despre urmările acestei rotative…Nici nu aș avea cu cine, nedorindu-mi dialogul cu cei de la PNL. Personal așa putea să vă spun însă că sunt câteva instituții de pe plan local în care ar trebui făcute schimbări din temelii… – ne-a mai declarat președintele PSD Giurgiu, Deputatul Marian MINA.
(Jurnal)
Întrebat dacă această mult invocată Rotativă va aduce ceva schimbări la nivelul instituțiilor din județul Giurgiu sau dacă va conduce la anumite transformări, Președintele PSD Giurgiu, Marian Mina ne-a declarat: Dacă ne referim la Consiliul județean și la Primăria Giurgiu nu cred că va genera nicio schimbare având în vedere impotența administrativă a conducerii celor […]
Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/presedintele-psd-giurgiu-marian-mina-precizeaza-daca-rotativa-va-aduce-ceva-in-municipiul-si-judetul-giurgiu/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=presedintele-psd-giurgiu-marian-mina-precizeaza-daca-rotativa-va-aduce-ceva-in-municipiul-si-judetul-giurgiu
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 20 iunie 2023 14:11