Nu vă panicați! Miercuri vor suna alarmele în Giurgiu
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vlașca”al județului Giurgiu va relua, miercuri, 28 februarie, exercițiul național „Miercurea Alarmelor”.
Astfel, în intervalul orar 10.00 – 11.00, se vor testa și verifica echipamentele din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Pe timpul simulărilor vor fi verificate, atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a celor 118 mijloace de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.
În perioada vizată, locuitorii din județ vor auzi semnalul „alarmă la dezastre”, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
Pe timpul desfăşurării acestei activităţi, cetățenii nu trebuie să-şi întrerupă activitatea normală, deoarece acest exerciţiu implică doar personalul de la nivelul administraţiei publice locale.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/nu-va-panicati-miercuri-vor-suna-alarmele-in-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 27 februarie 2024 11:28