Două accidente, ieri noapte, între Ghimpați și Valea Plopilor. Primul l-a determinat pe cel de-al 2-lea

Două accidente, ieri noapte, între Ghimpați și Valea Plopilor. Primul l-a determinat pe cel de-al 2-lea

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, azi-noapte, pe DN6, între localitațile Ghimpați și Valea Plopilor. Două ore mai târziu, în aelași loc, în timpul  ridicării  microbuzului, avariat s-a produs un accident în urma caruia o femeie a fost dusă de urgență, în stare de inconștiență,  la un spital din capitală.

Luni, 19 mai, ora 23.03 pe DN6, între localitațile Ghimpați și Valea Plopilor un microbuz, un autoturism și o autoutilitară au fost implicate   într-un accident rutier în urma căruia o femeie în vârstă de 51 de ani, a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Alte șase persoane au fost evaluate medical la locul evenimentului, însă au refuzat transportul la spital.  În mijlocul de transport în comun se aflau 18 persoane, iar în autoturisme erau doar conducătorii auto.

Din primele cercetări efectuate la fața locului cauza  producerii accidentului a fost nepastrarea distantei  de siguranță în timpul deplasării.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Mihăilești, Detașamentelor Giurgiu și Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, trei ambulanțe SMURD și patru ambulanțe.

O altă femeie a fost rănită, în urma unui alt accident rutier ce s-a produs, tot azi-noapte, pe DN6 , în timp ce se strângeau urmele celui dintâi 

Aproximativ doua ore mai târziu  , în acelasi loc,  între localitațile Ghimpați și Valea Plopilor  s-a produs un alt accident în care au fost implicate un autoturism și o autoplatformă care intervenea pentru ridicarea microbuzului avariat în urma accidentului de dinainte .

Și  în acest caz, o femeie de 33 de ani, aflată în  autoturism, a fost preluată de ambulanța în stare de inconștiență  și transportată la un spital din capitală.

Din primele cercetări, a reieșit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din localitatea Valea Plopilor, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoutilitara condusă de către un alt bărbat, de 43 de ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul condus nu era înmatriculat, având montate plăcuțe cu număr fals de înmatriculare.

De asemenea, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

 

Ambele cazuri au rămas în atenția Poliției pentru cercetări, iar pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, în urma celor doua accidente.

 

 

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, azi-noapte, pe DN6, între localitațile Ghimpați și Valea Plopilor. Două ore mai târziu, în…


Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/doua-accidente-ieri-noapte-intre-ghimpati-si-valea-plopilor-primul-l-a-determinat-pe-cel-de-al-2-lea/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 20 mai 2025 14:28

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.