Cei de la POT, ‘ nu mai pot ‘

Cei de la POT, ‘ nu mai pot ‘

Anamaria Gavrilă, șefa POT, transmite un nou mesaj după noile plecări din partid și din grupul POT. Ea-și acuză foștii colegi că au avut interese cinice și au vrut doar funcții, nefiind niciodată ”ai noștri”. Îi face lași și oportuniști. și trădători.

Deputaţii Dumitriţa Albu, Lucian Andruşcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclişan şi Aurora Simu au demisionat, miercuri, din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri şi din această formaţiune. Aurora Simu era vicelider al grupului POT din Camera Deputaților, restul fiind membri.

Anunţul a fost făcut de Aurora Simu în plenul Camerei Deputaţilor.

„Stimaţi colegi, dragi români, cu părere de rău, dar cu încredere că ne vom duce misiunea până la capăt, noi, Albu Dumitriţa, Andruşcă Lucian, Csillag Andrei, Groza Călin, Pîclişan Gheorghe şi subsemnata, Simu Aurora Tasica, ne-am depus astăzi demisiile din Partidul Oamenilor Tineri şi implicit din grupul parlamentar POT. (…) Ne-am alăturat acestei mişcări suveraniste, convinşi de o idee în care am crezut cu toată

sinceritatea, aceea că putem construi împreună un partid democratic, transparent, responsabil şi cu adevărat dedicat cetăţenilor. Din păcate, această idee s-a pierdut pe drum, iar valorile care au stat la baza proiectului nu au fost respectate. Direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale. Am încercat cu bună credinţă să salvăm acest proiect, dar din păcate, toate aceste eforturi au fost ignorate”, a spus Aurora Simu.

Sursa: Digi24

Articolul Cei de la POT, ‘ nu mai pot ‘ apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Anamaria Gavrilă, șefa POT, transmite un nou mesaj după noile plecări din partid și din grupul POT. Ea-și acuză foștii colegi că au avut interese cinice și au vrut doar funcții, nefiind niciodată ”ai noștri”. Îi face lași și oportuniști. și trădători. Deputaţii Dumitriţa Albu, Lucian Andruşcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclişan şi Aurora […]

Articolul Cei de la POT, ‘ nu mai pot ‘ apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/cei-de-la-pot-nu-mai-pot/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 21 mai 2025 13:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.