Cetățean sirian prins la frontieră cu un permis de ședere fals, preluat de autoritățile bulgare

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit un permis de ședere fals, purtând însemnele autorităților germane, prezentat de un cetățean sirian.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 30 octombrie, în jurul orei 06:30, în cadrul unei acțiuni de tip BLITZ pe DN5, când polițiștii au oprit pentru control un autocar care circula pe ruta Bulgaria–România. Autocarul, condus de un cetățean român, transporta 30 de pasageri.
Verificările efectuate cu ajutorul aplicației eDAC au relevat că documentul prezentat de sirian nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals total. Bărbatul a prezentat, ulterior, o fotografie a unui pașaport sirian pe telefonul personal.
În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră i-au întocmit cetățeanului sirian dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, conform articolelor 320 și 323 din Codul Penal. Ulterior, acesta a fost predat autorităților bulgare, în conformitate cu procedurile legale și cooperarea transfrontalieră.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu subliniază că desfășoară permanent acțiuni în colaborare cu instituțiile partenere pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și asigurarea securității frontierelor.
Sursa: I.T.P.F. Giurgiu
Articolul Cetățean sirian prins la frontieră cu un permis de ședere fals, preluat de autoritățile bulgare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit un permis de ședere fals, purtând însemnele autorităților germane, prezentat de un cetățean sirian. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 30 octombrie, în jurul orei 06:30, în cadrul unei acțiuni de tip BLITZ […]
Articolul Cetățean sirian prins la frontieră cu un permis de ședere fals, preluat de autoritățile bulgare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/cetatean-sirian-permis-fals-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 31 octombrie 2025 21:11
