IPJ Giurgiu – bilanț al cazurilor de violență domestică în județ
Principalele infracţiuni comise în contextul violenţei domestice, în judeţul Giurgiu, în primele 9 luni ale anului 2025, au fost reprezentate de lovirea sau alte violenţe, respectiv 265 de fapte şi 27 de fapte de ameninţare, fiind emise de către poliţişti 69 de ordine de protecţie provizorii, iar în 7 cazuri a fost dispusă măsura monitorizării electronice.
„Violenţa domestică reprezintă un fenomen social complex cu implicaţii majore, care îmbracă numeroase forme şi care afectează întreaga societate în mod direct sau indirect (…)
Conform prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, violenţa domestică reprezintă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima(…)
În primele 9 luni ale anului 2025, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au intervenit la 576 de sesizări privind fapte de violenţă domestică, 122 în mediul urban şi 454 în mediul rural”, a precizat, în cadrul unei recente conferinţe de presă, şeful IPJ Giurgiu, chestor de poliţie Dana Ionuţ Bogdan.
Principalele infracţiuni comise în contextul violenţei domestice, în primele 9 luni ale anului 2025, au fost reprezentate de lovirea sau alte violenţe, 265 de fapte (66 în mediul urban şi 199 în mediul rural) şi ameninţarea, 27 de fapte (9 în mediul urban, 18 în mediul rural).
„Poliţiştii au intervenit la 64 de cazuri privind sesizarea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, respectiv încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordin de protecţie a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie. În ceea ce priveşte calitatea victimelor în raport cu agresorii, în 115 cazuri au fost implicaţi actuali/foşti parteneri, 96 soţ/soţie, 32 părinte/tutore, 73 fiu/fiică şi 97 altele”, a declarat şi şeful Serviciului de Ordine Publică Giurgiu, comisar şef de poliţie Bratu Marian.
În perioada de referinţă, au fost aplicate 575 de formulare de evaluare a riscului, iar în 444 de cazuri s-a constatat faptul că nu există risc iminent. În 25 de situaţii, victima a refuzat emiterea ordinului de protecţie provizoriu, iar în 37 de cazuri victima a refuzat să răspundă întrebărilor şi în 69 de cazuri aceasta a fost de acord cu emiterea ordinului de protecţie provizoriu.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au emis 69 de ordine de protecţie provizorii, iar în 7 cazuri a fost dispusă măsura monitorizării electronice.
Instanţa de judecată a emis 199 de ordine de protecţie, iar în 17 cazuri autorităţile au dispus măsura monitorizării electronice. (www.agerpres.ro)
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/ipj-giurgiu-bilant-al-cazurilor-de-violenta-domestica-in-judet/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 4 noiembrie 2025 13:33