Senator Gabriela HORGA: „Banii europeni înseamnă dezvoltare reală, investiții concrete și șanse egale pentru comunitățile noastre.”
„Banii europeni înseamnă dezvoltare reală, investiții concrete și șanse egale pentru comunitățile noastre. Înseamnă drumuri mai bune, școli modernizate, spitale dotate și – așa cum vedem acum în județul #Giurgiu – apă potabilă și canalizare la standarde europene.
Dincolo de discursurile antieuropene, realitatea este clară: fără fondurile europene, astfel de investiții majore nu ar fi fost posibile la această amploare.
Apartenența la Uniunea Europeană nu este o temă ideologică. Este dezvoltare. Este infrastructură. Este viitor pentru comunitățile noastre. Înseamnă condiții de viață mai bune pentru oameni. Uniunea Europeană înseamnă investiții pe care, singuri, le-am fi realizat mult mai greu sau mult mai târziu. Înseamnă și reguli clare, care îi deranjează doar pe cei rău intenționați.”
Senator Gabriela HORGA
Articolul Senator Gabriela HORGA: „Banii europeni înseamnă dezvoltare reală, investiții concrete și șanse egale pentru comunitățile noastre.” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
„Banii europeni înseamnă dezvoltare reală, investiții concrete și șanse egale pentru comunitățile noastre. Înseamnă drumuri mai bune, școli modernizate, spitale dotate și – așa cum vedem acum în județul #Giurgiu – apă potabilă și canalizare la standarde europene. Dincolo de discursurile antieuropene, realitatea este clară: fără fondurile europene, astfel de investiții majore nu ar fi […]
Articolul Senator Gabriela HORGA: „Banii europeni înseamnă dezvoltare reală, investiții concrete și șanse egale pentru comunitățile noastre.” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/senator-gabriela-horga-banii-europeni-inseamna-dezvoltare-reala-investitii-concrete-si-sanse-egale-pentru-comunitatile-noastre/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 1 martie 2026 23:12
