Ca în fiecare an, în preajma zilei de 4 martie pompierii fac exerciții de evacuare în caz de cutremur

Ca în fiecare an, în preajma zilei de 4 martie pompierii fac exerciții de evacuare în caz de cutremur

Aproximativ 220 de preșcolari, elevi, cadre didactice, personal nedidactic și auxiliar au participat, astăzi (n.red: luni, 2 martie), la exerciții de evacuare în caz de cutremur, organizate în cadrul “Săptămânii Protecției Civile”. Activitățile s-au desfășurat la Școlile Gimnaziale „Drăghici Davila” din Găujani și „Apostol Arsache” din Vedea.

Exercițiile au urmărit, atât instruirea elevilor și a personalului cu privire la pașii necesari pentru protecția personală, cât și familiarizarea cu procedurile de evacuare.

La auzul semnalelor acustice, elevii s-au adăpostit sub bănci, așteptând un minut pentru posibile replici, conform protocolului. Ulterior, sub coordonarea cadrelor didactice, au fost evacuați în siguranță către punctele de adunare stabilite.

În cadrul activității, coordonatorul SMURD a susținut și lecții de acordare a primului ajutor, prezentând tehnici de resuscitare și manevre de bază pentru salvarea vieții. Elevii au avut ocazia să exerseze compresiile toracice, sub îndrumarea salvatorilor. (ISU Giurgiu)

Aproximativ 220 de preșcolari, elevi, cadre didactice, personal nedidactic și auxiliar au participat, astăzi (n.red: luni, 2 martie), la exerciții


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/ca-in-fiecare-an-in-preajma-zilei-de-4-martie-pompierii-fac-exerictii-de-evacuare-in-caz-de-cutremur/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 2 martie 2026 14:34

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.