A început postul Sfinților Petru și Pavel. Ce reguli și tradiții trebuie respectate

De azi, 16 iunie și până pe 29 iunie creștinii ortodocși intră în postul Sinților Petru și Pavel.
Este un post important, dar mult mai ușor de ținut, având în vedere că piața abundă de legume și fructe, deci, mult mai simplu de întocmit un meniu adecvat, fără, carne, ouă și lactate. Postul include și zile cu dezlegare la pește.
Sunt totuși reguli și tradiții de care trebuie să se țină cont
Postul Sânpetru, așa cum este cunoscut în tradiția populară, este un timp de curățare sufletească. Spre deosebire de alte posturi, acesta are o notă aparte – îmbină cumpătarea cu lucrarea interioară.
Deși este un post mai scurt decât cele de Paște sau Crăciun, el reprezintă un timp dedicat rugăciunii, cumpătării și pregătirii spirituale. Pe parcursul acestor 13 zile, credincioșii sunt chemați să se abțină de la mâncarea de origine animală, iar anumite zile permit consumul de pește, conform tradiției bisericești.
Zilele cu dezlegare la pește:
- 16 iunie – începutul postului și zi de dezlegare la pește; este și ziua Sfântului Ier. Martir Neofit Cretanul și a Sfântului Ier. Tihon;
- 19 iunie – ziua Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului, și a Sfântului Cuvios Paisie cel Mare;
- 21 iunie – ziua Sfântului Mucenic Iulian din Tars și Afrodisie;
- 22 iunie – ziua Sfântului Ier. Grigorie Dascălul și a Sfântului Sfințit Mucenic Eusebiu;
- 24 iunie – sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele) și ziua aducerii moaștelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava;
- 28 iunie – ziua aducerii moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan.
În cele două săptămâni de post nu se oficiază slujbe de cununie sau petreceri festive.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/a-inceput-postul-sfintilor-petru-si-pavel-ce-reguli-si-traditii-trebuie-respectate/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 16 iunie 2025 12:25
