La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 11.00, pe D.N.5, în afara localității Adunații Copăceni, județul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, în care au fost implicate 3 autovehicule.
Din primele cercetări, a reieșit faptul că, un tânăr, de 22 ani, în timp ce conducea un microbuz, pe D.N.5, în afara localității Adunații Copăceni, județul Giurgiu, din cauze ce urmează a fi stabilite ulterior, a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla în fața sa, și, ulterior, cu un utilaj care efectua lucrări de întreținere a părții carosabile, aflat pe banda unu a sensului de mers către București.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat rănirea a 8 persoane, care au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toți cei 3 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (IPJ Giurgiu)
Reflectorul de Sud