Accident teribil în judeţul Iaşi. O femeie a murit, iar un copil în vârstă de doi ani şi alte cinci persoane au ajuns la spital VIDEO

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte cinci au fost rănite, în urma unui accident teribil petrecut în localitatea Mogoşeşti Siret, judeţul Iaşi. 

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de intervenţie, un echipaj medical de la Paşcani şi alte trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

Persoana decedată este o femeie în vârstă de 54 de ani, care a rămas încarcerată în stare de inconştienţă într-una dintre maşinile implicate în accident. Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea acesteia. Un copil în vârstă de doi ani a fost rănit în zona feţei, iar celelalte persoane au suferit traumatisme toraco-abdominale, fiind transportate de urgenţă la spitalul din Paşcani, a transmis Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi.

Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

VIDEO Momentul producerii accidentului

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Scandal în Parlament la audierea lui Nicuşor Dan. Primarul a părăsit şedinţa: „A fost un circ”

Un român cu atribuţii cât Arafat şi Gheorghiţă la un loc a învins pandemia în Australia

SURSĂ ARTICOL

Sursa: reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Accident teribil în judeţul Iaşi. O femeie a murit, iar un copil în vârstă de doi ani şi alte cinci persoane au ajuns la spital VIDEO

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.