Ai grijă la cea mai mare grijă: SIGURANȚA copilului tău!

Perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai frumoasă pentru copii, iar părinții sunt cei care trebuie să se asigure că cei mici se vor bucura, în siguranță, de toate momentele legate de Crăciun sau Revelion.

O atenție deosebită trebuie acordată jucăriilor pe care copiii le primesc în dar. Acestea trebuie să fie potrivite fiecărei vârste. Cele care conțin piese de mici dimensiuni pot fi înghițite sau introduse în nas, fără ca micuții să-și dea seama că, din joacă, se pot asfixia.

Pentru a preveni astfel de accidente, părinții trebuie să citească recomandările cu privire la vârstă și avertizările pe care producătorii le menționează pe ambalajul fiecărui produs. Verificarea tuturor jucăriilor din casă și identificarea celorcare pot fi dezmembrate este, de asemenea, o măsură de precauție.

La fel de importantă este și supravegherea permanentă a copiilor mici atunci când aceștia se joacă. Trebuie să se țină cont și de faptul că ei sunt atrași de toate obiectele mici, motiv pentru care se impune respectarea următoarelor recomăndari:

  • țineți departe de copii produse precum boabele de fasole, porumb, mazare, oricefel de semințe, mărgele, polistiren, nasturi, plastilina, fragmente de jucării, țigări, tutun, monede, baterii mici, magneți;
  • nu lăsați poșeta la îndemâna copiilor! Aceștia ar putea să găsească în interior obiecte mici precum monede, accesorii de păr, arcuri de pix etc.;
  • nu lăsați niciodată medicamente în locurile în care copiii pot avea acces și nu le spuneți acestora că pastilele sunt „bomboane” sau că medicamentul sub formă de sirop este „dulceață” pentru că, într-un moment de neatenție, aceștia le pot consuma ca și când ar fi dulciuri;
  • nu depozitați produse de curățenie sau substanțe chimice în apropierea hranei. Păstrați-le doar în ambalajele originale și asigurați-vă că cel mic nu are acces la acestea;
  • excludeți din alimentația copilului orice produs care prezintă risc de sufocare la vârstă mică: bucăți de legume sau fructe tari, bomboane, acadele, guma de mestecat;
  • învățați-i să mănânce încet pentru a nu se îneca!

Sursa: http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: Ai grijă la cea mai mare grijă: SIGURANȚA copilului tău!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.