Alte 6 decese de Coronavirus, în ultimele 2 zile, la Giurgiu, persoane nevaccinate!

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 06.11.2021:

cazuri confirmate pozitiv – 18.593 (dintre care 91 în ultimele 24 de ore);
cazuri vindecate și externate – 902;
în carantină la domiciliu – 755 de persoane;
în carantină instituționalizată – 0 persoane;
în izolare instituționalizată (spitalizate) – 184 de persoane;
în izolare la domiciliu –196 de persoane.

Până în prezent, au fost testate 42.307 persoane, dintre care 148 în ultimele 24 de ore. Dintre testele efectuate în ultimele 24 de ore, 43 au fost teste RT-PCR, iar 105 teste antigen/rapide.
Numărul menţionat al testelor reprezintă recoltările efectuate exclusiv în centrele de pe raza judeţului Giurgiu. Direcția de Sănătate Publică Giurgiu nu are în evidență recoltările efectuate pe raza altor județe. Totodată, numărul precizat al persoanelor confirmate pozitiv, în ultimele 24 de ore, poate include și rezultatele pozitive ale testelor efectuate în zilele anterioare.
Menționăm că la data de 04.11.2021, au fost înregistrate 4 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 62, 69 (2 persoane de această vârstă), respectiv 74 de ani, care prezentau comorbidităţi şi nu erau vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2. Decesele s-au produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, respectiv la Spitalul Orăşenesc Bolintin Vale din judeţul Giurgiu.
La data de 05.11.2021, au fost înregistrate 2 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, din județul Giurgiu, în vârstă de 72, respectiv 91 de ani, care prezentau comorbidităţi şi nu erau vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2. Decesele s-au produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
În prezent, numărul total al persoanelor decedate de COVID-19 din județul Giurgiu este 282.
Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numa împreună vom reuși să depășim această perioadă.
Precizăm că algoritmul de testare stabilit de INSP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1574-algoritm-testare-internare-externare-23-03-2020/file.
Vă mai aducem la cunoștință că Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (https://fiipregatit.ro/), principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru, a fost updatată pentru a veni în sprijinul cetățenilor români inclusiv, în contextul existenței confirmării noului Coronavirus, pe teritoriul țării.
Astfel, accesând https://fiipregatit.ro/, puteți găsi 12 ghiduri, pentru diferite situații (Cumpărături, Transport în comun, Recomandări generale, Interacțiune cu Poliția etc.)  în contextul situației create de pandemia cu noul Coronavirus.
 
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.
Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Apelați 112 doar în caz de urgență!
* Datele înscrise în prezentul buletin sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.
(Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Alte 6 decese de Coronavirus, în ultimele 2 zile, la Giurgiu, persoane nevaccinate!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.