În contextul demarării procedurilor pentru organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din data de 04 mai 2025, miercuri, 12 martie 2025, la Teatrul ”Tudor Vianu” din municipiul Giurgiu s-a desfășurat ședința de instruire a primarilor și a secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale din județul Giurgiu. Lucrările ședinței au fost conduse deCiteste pe larg

În data de 06.03.2025, s-a desfășurat, în zona de responsabilitate a ITPF Giurgiu, vizita unor atașați de afaceri interne și ofițeri de legătură în vederea documentării cu privire la situația cooperării la frontieră, între autoritățile din România și Bulgaria, în contextul ridicării controalelor la frontiera internă și aderării celor două stateCiteste pe larg

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, valabilă în județul Giurgiu mâine, între orele 06:00-22:00. Potrivit acestora, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50-60 km/h, iar local 65-70 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandămCiteste pe larg

Numeroase state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, se confruntă cu dificultăți majore în aprovizionarea cu medicamente esențiale. Am depus un punct de vedere scris în contextul dezbaterii din Parlamentul European privind Actul legislativ privind medicamentele critice propus de Comisia Europeană. Propunerea reprezintă un pas promițător înainte. Crearea unei listeCiteste pe larg

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire la interzicerea arderii miriştilor şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Toți beneficiarii de sprijin financiar din partea APIA, acordat sub formă de plăți directeCiteste pe larg

Clinica stomatologică SamiDent a încheiat un parteneriat strategic cu Inspectoratul Școlar General al Județului Giurgiu pentru a susține educația preventivă în sănătatea orală. Prin acest program, 200 de copii din nordul județului vor beneficia, timp de cinci ani, de îngrijire și educație dentară continuă, monitorizată de specialiștii SamiDent. „Accesul laCiteste pe larg

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) va moderniza sistemul de urgență 112 și va crea serviciul de mesaj de urgență 113, printr-un proiect major de digitalizare în valoare de 45 de milioane de euro. Serviciul SMS 113 este soluția implementată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru a veni în sprijinul persoanelor cuCiteste pe larg

O reprezentație ”în deplasare” și un spectacol în sala mare sunt cele două activități anunțate de reprezentanții teatrului giurgiuvean în săptămâna 10 – 16 martie 2025, după cum urmează:   Marți, 11 martie, ora 12, Șc. gimnazială nr. 2 ”Improsolving” ImproSolving | Teatrul Tudor Vianu   Miercuri, 12 martie, oraCiteste pe larg

În perioada 6-9 martie, ne-am deplasat la Tg.Mures, unde am participat la Campionatul Național de Ju Jitsu-2025. La acest eveniment important au fost prezenți aproximativ 925 de sportivi de la 33 cluburi, din toata țara. Mentionam faptul ca Senpai Draghia Andrei si Senpai Dancescu Mihai, au obtinut licente de arbitru.DelegațiaCiteste pe larg

Ziua de 8 Martie a fost sărbătorită la Centrul din localitatea Oncești, structură rezidențială din  cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu. Un spectacol a fost susținut de un grup de copii din localitatea Valea Dragului, județul Giurgiu, care au cântat pentru persoanele vârstnice instituționalizate și pentru personalulCiteste pe larg

Veteranul de război Radu Theodoru în vârstă de 101 ani este generalul maior în retragere cercetat de DIICOT pentru trădare. Este acuzat că a avut legături cu Rusia. Procurorii au reținut șase persoane care făceau parte din „Comandamentul Vlad Țepeș”. Aceștia ar fi plănuit o lovitură de stat în România. Printre altele își doreauCiteste pe larg

Peste 25.000 de cetățeni din județul Giurgiu au semnat pentru candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Crin Antonescu este susținut de Alianța ”România, Înainte”, formată din PNL, PSD, UDMR și grupul minorităților. Crin Antonescu are convingeri puternice pe care și le-a exprimat ferm, fără frică în toată activitatea saCiteste pe larg

ISU Giurgiu dă startul unei noi etape de recrutare pentru programul „Salvator din pasiune”! Dacă vrei să înveți cum să salvezi vieți, acum ai ocazia! Perioada de depunere a dosarelor: 10-20.03.2025 Locație: Sediul ISU Giurgiu, strada Dorobanți, nr. 19 Program: Luni-Joi: 08:00-14:00 | Vineri: 08:00-12:00 Număr de locuri disponibile: 20Citeste pe larg