Avem președinte.

S-a terminat și circul.

Avem președinte nou-nouț, scos țiplă din cutie, cu zâmbetul încremenit de botox politic și un discurs care sună de parcă l-a scris un elev de-a patra cu ambiții de influencer.

Bravo, române!

Ai ales din nou!

Cu ochii închiși, cu sufletul la gură și cu mintea, ca de obicei, plecată în concediu.

Ce urmează?

Păi în primul rând… școala, bat-o vina! Adică sistemul ăla în care bagi copilul sănătos și-l scoți legumă cu diplomă.

Că dacă vrei să omori o țară fără să tragi un glonț, nu-i distruge armata, nu-i fura resursele.

Nu, frățioare! Bagă-i educația în groapă și după aia stai pe margine și râzi. Uite cum facem noi de 30 de ani.

Somnul rațiunii? Frate, noi am intrat direct în comă profundă.

Nu mai e vorba că „somnul rațiunii naște monștri”. La noi, rațiunea a murit demult. A fost luată cu salvarea, dusă la spitalul de nebuni și declarată decedată de un doctor care și-a luat diploma de pe net, împreună cu un abonament la sală și un curs de NLP.

Că educația românească a devenit un experiment social sinistru: ce se întâmplă când pui la conducere oameni mai proști decât clasa pregătitoare?

Răspuns: sistemul de azi.

Miniștrii Educației? O defilare de Dorei cu doctorate.

Am avut tot soiul de caricaturi ministeriale. Parcă era casting pentru „Românii au talent… la incompetență”.

Unii nu știau să scrie, alții nu știau să vorbească, unii nu știau nimic și tot au fost promovați.

La noi e clar: cu cât ești mai lipsit de conținut, cu atât ești mai potrivit pentru funcții. E ca la o orgie politică: dacă taci și te conformezi, primești postul.

Și ce a ieșit din toate experimentele astea? Un clivaj de toată frumusețea. Nu, nu clivaj economic sau social. Unul existențial.

Între noi și noi.

Între noi și ei.

Între noi și ce-ar fi putut fi.

Ne privim în oglindă și ne credem deștepți, dar gândim în meme și trăim din conspirații.

Ne batem cu pumnul în piept că suntem urmașii lui Decebal, dar votăm ca neamurile din Ferentari după două beri la PET.

Sistemul educațional? O glumă proastă spusă de un bețiv fără dinți.

Avem școli în care n-ai săpun, dar ai camere de supraveghere.

Copii care nu știu tabla înmulțirii, dar știu toate schemele de „scos skin-uri” în jocuri video.

Avem profesori care-și iau salariul cu rușinea în buzunar și cu frica-n suflet că, dacă spun adevărul, îi scuipă părinții analfabeți la ședință.

Cum reformezi așa ceva?

Cu ce?

Cu PowerPoint și optimism ieftin?

Cu broșuri glossy și conferințe despre „resilience education” ținute de neveste de parlamentari?

Hai să fim serioși. Învățământul nostru e mort. Putrezește, dar încă râgâie.

Și părinții? Mamă-mamă! Ce-ar mai merita o palmă educațională!

Părintele român e o specie rară. Are impresia că știe mai bine decât profesorul, dar nu știe să scrie corect un bilet de scutire. Îi spune copilului să nu învețe, că „oricum nu se cere la viață”, dar vrea să aibă 10 pe linie. Înjură sistemul, dar e primul care bagă șpagă la diriginte ca „să fie atent și la al nostru”. Apoi îl duce la meditații, că na, trebuie să compenseze incompetența pe care o tot votează.

Și-acum vine președintele. Ca Mesia cu bugetul în buzunar.

Președintele nou, plin de elan și cu mânecuțele suflecate, ne promite marea cu sarea. Că reformează, că digitalizează, că face și drege. Păi mai ușor, frățioare, că ne ia greața.

Ne-ați mai promis o Românie educată și am primit una dementă.

Acum ne promiteți „școală modernă” și probabil o să ne trezim cu tablete care nu pornesc și lecții pe Zoom predate de învățătoare care întreabă unde se bagă mouse-ul în monitor.

Digitalizare? Cu directoare de școală care folosesc telefonul ca lanternă?

Ce digitalizare visezi, măi omule? Cu directoare care tipăresc e-mailurile ca să le citească pe hârtie? Cu profesori care-și dau seama că microfonul e pornit doar după ce-și înjură propriii elevi? Cu inspectori școlari care nu știu să-și acceseze contul de Google, dar au CV-uri de 8 pagini? Îți vine să urli sau să râzi. Sau ambele.

Viitorul educației? Un bordel cu pretenții de operă.

Realist vorbind, viitorul școlii românești arată ca o telenovelă porno cu buget redus.

Plot slab, actori triști, decor de carton.

Copiii o să iasă din școală cu diplome pe care le pot folosi pe post de hârtie igienică și cu mintea ciuruită de prostie sistematică. O să avem generații de zombi digitali, incapabili să pună două idei cap la cap, dar gata să-și dea cu părerea despre orice, oricând, oricum.

Concluzia? Nu mai e nevoie să ne saboteze nimeni. Ne descurcăm singuri.

Nu ne mai trebuie dușmani externi. Ne avem pe noi. Ne sabotăm cu fiecare vot, cu fiecare numire politică, cu fiecare „lasă, că merge și-așa”. Iar școala e prima care crapă. Și când crapă școala, crăpăm toți. Doar că nu ne dăm seama.

Încă mai râdem, încă mai facem glume, încă mai zicem că „n-avem ce face”. Dar când o să vină generația aia crescută cu TikTok, Fortnite și înjurături de la 7 ani, să ne conducă… o să înțelegem ce înseamnă cu adevărat „România educată”.

Până atunci… să ne bucurăm. Avem președinte. Să-i urăm succes! Și-un televizor cu subtitrări mari, că în ritmul ăsta, curând n-o să mai știm să citim nici măcar știrile.c, începe comedia.

S-a terminat și circul. Avem președinte nou-nouț, scos țiplă din cutie, cu zâmbetul încremenit de botox politic și un discurs care sună de parcă l-a scris un elev de-a patra cu ambiții de influencer. Bravo, române! Ai ales din nou! Cu ochii închiși, cu sufletul la gură și cu mintea, ca de obicei, plecată în…