Bătaie între fete în fața liceului ”Nicolae Cartojan”. Jandarmii au aplicat sancțiuni

Ieri, 13 decembrie, în fața liceului ”Nicolae Cartojan” din Giurgiu, trei fete au fost implicate într-un scandal, pare-se din cauza unui băiat.

De fapt a avut loc o bătaie, una dintre fete fiind lovită cu pumnii și picioarele. Au fost implicate trei eleve ale liceului din clasele a IX-a și a X-cea.

Potrivit Inspectoratului Școlar Giurgiu ” evenimentul s-a petrecut in afara spatiului unității de învățământ, în timpul pauzei. La solicitarea școlii, un echipaj de jandarmi s-a prezentat la locul incidentului pentru a aplica sancțiunile ce se impun într-o astfel de situație. Conform prevederilor din Statutul elevilor, ”pentru faptele petrecute în afara perimetrului unității de învățământ sau în afara activităților extrașcolare organizate de unitatea de învățământ, elevii răspund conform legislației în vigoare.
Conducerea liceului a convocat pentru data de 14 decembrie 2021 părinții ambelor eleve implicate în această agresiune și va lua măsuri în conformitate cu prevederile Regulamentului școlar. La această întâlnire vor participa și reprezentanți ai Poliției.”

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Giurgiu a precizat pentru www.giurgiu-tribune.ro că, în urma intervenției echipajului de jandarmi, cele trei fete au fost sancționate contravențional astfel: una dintre fete, cu 200 lei, iar celelalte două cu câte 100 de lei fiecare, faptele săvârșite fiind prevazute la art. 2, pct. 24 (provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice) din Legea 61/1991.

Sursa: http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: Bătaie între fete în fața liceului ”Nicolae Cartojan”. Jandarmii au aplicat sancțiuni

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.