Baza sportivă de tip 1 situată în zona Vămii Giurgiu, proiect în plin stadiu de execuție

Unul dintre proiectele importante ale Primăriei municipiului Giurgiu este baza sportivă de tip 1 situată în zona Vămii Giurgiu, proiect derulat prin Compania Națională de Investiții și care se află în stadiul de execuție la această dată.

Silviu Dumitrescu, secretarul Direcției de Urbanism a Primăriei municipiului Giurgiu precizează: „Deși inițial această investiție a avut câteva sincope, ele au fost depășite. Au fost probleme cu amplasamentul deoarece, pe terenul investiției, existau acumulări de deșeuri inerte și noi eram obligați prin contract să îl predăm liber de orice sarcină. Am găsit un operator care să preia gratuit aceste deșeuri. De asemenea a existat o problemă de corelare între proiectul CNAIR „Construcția variantei de ocolire Giurgiu” și baza sportivă.
Prin amenajarea centurii ocolitoare, terenul bazei sportive rămânea fără drum de acces din cauza parapetelor de siguranță, continue de-a lungul drumului.
Cu ajutorul arhitectei șef și a colegilor de la Consiliul Județean am inclus în PUZ- ul pentru noul spital județean și un drum colector pentru parcele din zonă, care se va racorda în centura ocolitoare, în două zone convenite cu CNAIR”.
Așteptăm cu nerăbdare finalizarea și darea în folosință a acestei baze sportive, adiacentă Petrom-ului din Vama Giurgiu. Ne dorim ca anul viitor, asociațiile sportive să aibă o locație nouă unde să poată să-și desfășoare activitățile.
(Ana Magheru)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Baza sportivă de tip 1 situată în zona Vămii Giurgiu, proiect în plin stadiu de execuție

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.