Belgia urmează să șteargă ”genul” din cărţile de identitate, pentru a face posibilă înregistrarea persoanelor ”nonbinare”, care nu se identifică nici bărbaţi şi nici femei

Guvernul belgian urmează să scoată înscrierea genului din cărţile de identitate, pentru a face posibilă înregistrarea persoanelor ”nonbinare”, relatează News.ro, care citează RTBF.
Guvernul federal al lui Alexander de Croo s-a angajat să lupte împotriva ”inegalităţilor de gen”, iar ministerele Justiței şi Afacerilor Interne au pregătit un proiect de lege în vederea suprimării categorilor binare bărbat sau femeie, considerate ”neconstituţionale” în Belgia.
Dispoziţiile unei legi ”transgen” de la 25 iunie 2017 au fost catalogate drept extrem de ”constrângătoare” şi ”discriminatorii” de către Curtea Constituţională belgiană.
În 2019, Curtea a cenzurat parţial această lege, stabilind că nu le permite persoanelor ”nonbinare (persoane care nu se identifică nici bărbaţi şi nici femei) să se înregistreze ca atare”, potrivit cotidianului belgian de limbă olandeză De Standaard.
Guvernul belgian a propus mai întâi genul ”X” persoanelor care nu se recunosc în opţiunile ”masculin” sau ”feminin”, dar în cele din urmă, Executivul belgian a decis să suprime complet înscrierea sexului în cartea de identitate.
Ministerul Afacerilor Interne urmează să analizeze aspecte tehnice cu privire la consecinţele unei asemenea suprimări asupra călătoriei cetăţenilor belgieni şi cu privire la distribuirea acestei noi cărţi de identitate.
Acest lucru ar putea fi realizat prin intermediul unui ”al treilea sex”, a unui sex ”nonbinar” sau în alt fel, potrivit publicaţiei.
În acest sens, Guvernul se angajează la o dezbatere socială largă cu experţi, precum Institutul Egalităţii Femeilor şi Bărbaţilor (IGVM), în cadrul unor audieri în Parlament.
Începând de la 1 ianuarie 2018, persoanele transsexuale din Belgia îşi pot modifica în mod oficial sexul civil şi prenumele, fără să răspundă unor condiţii medicale.
”Pentru a-şi modifica sexul civil, este de ajuns ca persoana transsexuală să fie intim convinsă de faptul că sexul său de la naştere nu corespunde felului profund în care îşi simte genul”, precizează serviciul public federal belgian.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Belgia urmează să șteargă ”genul” din cărţile de identitate, pentru a face posibilă înregistrarea persoanelor ”nonbinare”, care nu se identifică nici bărbaţi şi nici femei

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.