Bilanț ISU Giurgiu. 6.000 de itervenții, recunoașteri și exerciții în 2025

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu și-a prezentat în fața presei bilanțul activității pe anul 2025.
A fosu un an cu de toate: incendii, accidente, caniculă, inundații, dar și acțiuni educative și preventive. În total, 6.000 de itervenții, recunoașteri și exerciții și circa 26.000 de apeluri la 112 care au solicitat intervenția pompierilor.
Pentru ISU Giurgiu, anul 2025 a părut să nu fie diferit de alți ani. Numărul misiunilor și intervențiilor confirmă activitatea intensă pe care au avut-o pompierii, precum și numărul mare de apeluri la 112 prin care s-a solicitat intervenția autospecialelor sau a echipajelor SMURD.
Azi, la bilanț, inspectorul șef al ISU Giurgiu, col. Vîlceanu Dumitru a prezentat jurnaliștilor locali raportul activității instituției pe anul 2025, din care se remarcă cele 6.000 de intervenții, peste 3.500 dintre acestea fiind ale echipajelor SMURD.
Multe dintre misiuni, 955 au fost incendii, majoritatea de miriști și vegetație uscată, însă au fost acțiuni care au vizat:
- înlăturarea efectelor generate de inundații și fenomene meteorologice periculoase în 81 de situații;
- asanarea muniției – șapte misiuni;
- asistența persoanelor – 221 de misiuni;
- protecţia mediului – 15 acțiuni;
- salvarea animalelor – 55 de intervenții;
- asigurarea sau supravegherea zonei de producere a situaţiilor de urgență- 313 de misiuni;
- alte intervenții în situaţii de urgenţă – 130 de cazuri;
- misiuni în sprijin – 112;
- 254 au reprezentat sesizări neconfirmate.
De asemenea, pompierii au fost angrenați în antrenamente, exerciții de alarmare / evacuare cu forțe și mijloace în teren,în acțiuni de control, în acordarea de avize și autorizații și în pregătirea pentru intervenție și reziliența comunităților.
Ca și obiective pentru anul 2026, ISU Giurgiu urmărește:
- asigurarea capacității de răspuns pentru gestionarea situațiilor de urgență și acoperirea riscurilor identificate la nivel județean
- consolidarea capacității de pregătire în situații de urgență a populației, a autorităților, precum și a instituțiilor și operatorilor privați
- creșterea nivelului de pregătire profesională a personalului, prin desfășurarea de exerciții tactice, sesiuni de pregătire și participarea la cursuri de perfecționare, în vederea îmbunătățirii capacității de intervenție în situații de urgență;
- dezvoltarea mecanismelor de cooperare intra/interinstituționale și creșterea gradului de interoperabilitate cu celelalte componente ale Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență;
- acoperirea nevoilor de personal.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/bilant-isu-giurgiu-6-000-de-iterventii-recunoasteri-si-exercitii-in-2025/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 4 februarie 2026 14:28
