Cadou de ”iepuraș” pentru copiii din Giurgiu: locuri de joacă reabilitate și redeschise

Primăria municipiului Giurgiu prin Giurgiu Servicii Locale a finalizat lucrările de reabilitare la locurile de joacă din mai multe zone ale orașului, acestea fiind redeschise începând de astăzi.

Astfel, copiii se pot bucura din nou de spațiile de joacă din parcurile Alei, Elevilor, Mihai Viteazu, precum și de parcul situat pe strada Mircea cel Bătrân.

Lucrările au vizat recondiționarea echipamentelor existente, verificarea și îmbunătățirea condițiilor de siguranță, precum și igienizarea și amenajarea acestor spații destinate recreerii celor mici.

Pentru a asigura un climat de siguranță și respectarea regulilor, aceste locuri de joacă vor fi monitorizate de Poliția Locală.

Ne dorim ca aceste spații să rămână curate și sigure pentru toți copiii din municipiu. De aceea, adresăm un apel către părinți și însoțitori să contribuie la menținerea acestora în stare bună, prin utilizarea responsabilă a echipamentelor și păstrarea curățeniei.

Vă mulțumim pentru sprijin și implicare! (Primăria municipiului Giurgiu)

 

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.